6 mar. 2011

elfi,o realitate nevazuta a islandei....

Elfii sunt naţiunea conlocuitoare a Islandei

Undeva în apropiere de Cercul polar, între Marea Groenlandei şi Atlanticul de Nord, pe o insulă clădită din joaca focului şi a apei, a vulcanilor şi a gheizerelor, oamenii trăiesc şi astăzi în bună vecinătate cu elfii, cu zânele şi cu îngerii. Ceea ce vă spun nu este o poveste, ci se petrece într-o ţară europeană marcată în orice atlas geografic: Islanda.

Când am ajuns la Festivalul de Film Transilvania şi am intrat în sala unde urma să ruleze “Ancheta asupra lumii invizibile”, mi-am făcut un rezumat al informaţiilor pe care le deţineam despre Islanda. Vulcani, gheizere, capitala Reykjavik şi cântăreaţa de muzică pop Bjork, cea care a luat premiul pentru cea mai bună actriţă la Cannes în 2000- cam asta a fost tot ce am găsit în “arhivă”. Filmul documentar al lui Jean Michel Roux are însă darul de a deschide poarta către sufletul poporului islandez, căruia i-am descoperit puritatea şi o rară frumuseţe. De aceea, mi-am dorit să ştiu mai multe despre el şi despre ţinutul fabulos pe care îl locuieşte.

Situat la îmbinarea plăcilor tectonice eurpeană şi americană, teritoriul acestei ţări este adeseori remodelat de cutremure şi de erupţii vulcanice. Istoria sa a început la sfârşitul secolului al IX- lea, când fermierii norvegieni şi vikingii i-au populat ţinuturile sălbatice, aducând şi celţi din Irlanda. În anul 930 ei au format prima adunare democratică din Europa, Althing (Parlamentul Irlandez). Cei 283.000 de locuitori ai Islandei vorbesc şi astăzi aproape la fel ca strămoşii lor: vechea limbă scandinavă.

Tot lor le aparţine recordul de a fi ales prima femeie preşedinte, Vigdis Finnbogadottir, care a condus ţara din 1980 până în 1996.

Oricât ar părea de ciudat, Islanda nu are o reţea de cale ferată; transportul se face cu maşini, avioane sau nave. Islandezii se pot însă mândri cu un nivel de alfabetizare al populaţiei de 100% (99,9% dacă e să fim riguroşi...), cu un nivel de sărăcie al populaţiei de 0%, dar şi cu extinderea tehnologiilor moderne în toate domeniile.

Deşi toate aceste lucruri deja spun despre ei că sunt „altfel”, totuşi ceea ce îi deosebeşte, la modul emblematic, de alte naţii, este credinţa lor în existenţa fiinţelor supranaturale, pe care le numesc „poporul ascuns”.

Un oraş în mai multe dimensiuni

Conform sondajelor, 10% dintre islandezi sunt convinşi că îşi împart insula cu elfii, alţi 10% neagă această idee, în vreme ce majoritatea de 80% consideră că existenţa fiinţelor invizibile este o posibilitate demnă de luat în seamă. Hafnarfjordur, un mic port aflat în apropiere de capitala Reykjavik, pare a fi locul în care oamenii convieţuiesc în cea mai deplină armonie cu aceste fiinţe subtile.

Ei au contactat-o pe Erla Stefansdottir, profesoară de pian şi clarvăzătoare, pentru a le desena o hartă mai specială. Astfel, una dintre atracţiile turistice ale micului port islandez este o plimbare pe la „căsuţele elfilor”. Primarul din Hafnarfjordur, Magnus Gunnarsson, s-a arătat mândru de documentul ce atestă lumea invizibilă din oraşul pe care îl conduce. Foarte încântat de simpaticii lor vecini, el a declarat că „în felul acesta, şi turiştii vor putea descoperi că în oraşul nostru, alături de locuitorii obişnuiţi, trăiesc şi fiinţe supranaturale”.

Întrebată cum este posibil ca în acelaşi spaţiu să convieţuiască oameni şi elfi, clarvăzătoarea Erla a explicat că lumea are mai multe dimensiuni. De exemplu, spune ea, „într-o pădure montană pot trăi tot feluri de creaturi: elfi, gnomi, pitici, zâne. Ele nu sunt observate de oameni deoarece au o frecvenţă de vibraţie diferită de a noastră, care corespunde planurilor eteric sau, uneori, astral. Este posibil chiar ca aceste fiinţe, cel mai adesea inaccesibile vederii umane obişnuite, să nu se perceapă unele pe altele, tot din cauza nivelelor lor de vibraţie diferite.”

Dar Erla a văzut elfi încă de când era copil şi atunci era convinsă că acesta este un lucru obişnuit. „Până la 6-7 ani, copiii văd mai multe decât adulţii. Cred că foarte mulţi dintre ei au tovarăşi de joacă invizibili, dar nu realizează că sunt elfi.”

O fetiţă de 9 ani, Audur Gudmundsdottir, povesteşte cu convingere cum se joacă ea cu elfii, care au cam jumătate din înălţimea ei.Într-o zi a căzut când se zbenguia pe afară, iar o femeie-elfă i-a deschis uşa casei ei, aflată într-o piatră mai mare, şi i-a dat să mănânce o prăjitură în formă spiralată şi să bea un suc de banane mai deosebit. Audur îşi descrie cu însufleţire prietenii despre care spune că sunt foarte discreţi, ies doar noaptea şi niciodată în timpul zilei. Mama ei, căreia fetiţa i-a adus ca dovadă o cheie de la căsuţa elfilor, un mic obiect metalic cu crestături, nu exclude posibilitatea ca povestirile micuţei să fie adevărate. Şi mărturii ca acestea poţi întâlni la tot pasul în Islanda.

Oficialităţile le protejează locuinţele

În ultimii ani inginerii constructori au fost de mai multe ori nevoiţi să refacă planurile autostrăzilor numai pentru a ocoli locuinţele elfilor. De asemeni, edilii primului mall au avut grijă să monteze cablurile electrice şi alte instalaţii subterane cât mai departe de presupusele sălaşuri ale gnomilor şi feelor. Cuplurile care plănuiesc să-şi ridice o casă apelează şi ele la persoane cu percepţii extrasenzoriale, pentru a se asigura că locul nu este deja ocupat... În Islanda aceste precauţii nu sunt privite ca excentricităţi, ci ca simple precauţii.

„Alături de noi trăiesc nenumărate creaturi nevăzute, care folosesc ca porţi de trecere în lumea lor eterică pietre şi stânci mai mari din lumea noastră fizică”, spune Brynjolfur Snorrason, fermierul clarvăzător specializat în indicarea zonelor locuite de „poporul ascuns”( huldu folk). El este adeseori consultat de antreprenorii de construcţii care nu vor să intre în conflict cu micuţii lor vecini supranaturali.

„Poate este o ţară mai deosebită”, spune Arni Bjornsson, şeful departamentului de studii etnologice de la Muzeul Naţional al Islandei. „Chiar şi cei mai sceptici ingineri, care susţin că nu cred în superstiţii, preferă să ocolească movilele şi pietrele despre care clarvăzătorii spun că sunt locuite de elfi, decât să le distrugă şi să rişte astfel să-i supere pe cei nevăzuţi.”

La începutul anului 1999, de pildă, Agenţia pentru construcţia drumurilor din Islanda a trebuit să modifice proiectul iniţial al unei noi şosele ce pornea de la Reykjavik, după ce a avut loc un protest al locuitorilor zonei, pentru că traseul ar fi deranjat locuinţa unor elfi de sub o stâncă.

„Câtă vreme oamenii sunt convinşi de realitatea lumilor subtile şi a elfilor, noi căutăm să respectăm credinţele tuturor”, a spus Viktor Ingolfsson, un oficial de la Administraţia drumurilor publice. „Dacă aceasta presupune să ocolim o piatră a elfilor, ne acomodăm la această cerinţă.”

Constructorii de drumuri ţin cont de aceste indicaţii ale clarvăzătorilor şi datorită faptului că s-au convins de mai multe ori de efectele nefaste pe care le are încălcarea lor. Sunt binecunoscute cazurile de defectare a maşinilor şi echipamentelor de construcţii sau de îmbolnăvire subită a celor care au mutat în mod brutal pietre ale elfilor.

„Pentru cei mai mulţi oameni, poporul ascuns este plin de blândeţe”, explică Magnus Skarphedinsson, profesor la Şcoala de Studii Elfice şi expert în Elfi. „ Dar dacă sunt agresaţi, este posibil să se petreacă lucruri mai puţin plăcute. Fie că proiectul va costa foarte mult, fie că unii muncitori se îmbolnăvesc. Aşa că nu e recomandat să-i superi pe elfi.”

Au susţinere la nivel prezidenţial

Fosta preşedintă a Islandei (în perioada 1980- 1996), Vigdis Finnbogadottir, nu exclude nici ea prezenţa fiinţelor subtile pe harta invizibilă a ţării sale. Cu multă diplomaţie, ea aduce un argument imbatabil: „ Nu am văzut elfi şi nici fiinţe invizibile. Nu am întâlnit încă o fantomă, deşi am auzit adesea vorbindu-se despre ele. Acest gen de credinţă nu mai există în Franţa sau în Spania, pentru că acestea sunt ţări catolice. Catolicismul este atât de puternic, încât nu mai lasă loc pentru alte credinţe. În Evul Mediu, islandezii au adaptat catolicismul pentru a se potrivi cu moştenirea lor păgână şi au continuat să spună poveşti despre fiinţe supranaturale, elfi şi fantome. Existenţa elfilor, a fantomelor, a extratereştrilor şi a vieţii de după moarte nu a fost niciodată dovedită. Este la fel ca şi în cazul lui Dumnezeu. Nimeni nu a dovedit că El există, dar nici contrariul.”

Actualul preşedinte al Islandei, Olafur Ragnar Grimsson, are şi el o explicaţie a prezenţei poporului ascuns: puternicul sentiment al singurătăţii şi al izolării, caracteristic islandezilor. „Islandezii au fost întotdeauna puţini la număr, de aceea în timpurile străvechi ei şi-au dublat numărul cu personaje invizibile din legendele cu elfi şi zâne”, a afirmat el într-un interviu acordat la reşedinţa prezidenţială de la Bessastadir.

Paranormalul e la el acasă

În fiecare ţară există mediumi, clarvăzători şi susţinători ai fenomenelor paranormale, precum şi publicaţii de profil, instituţii care studiază ştiinţific aceste domenii. Islanda este însă ţara în care paranormalul şi invizibilul se află la ele acasă. Foarte multe persoane văd şi comunică fără nici o greutate cu elfi, cu îngeri sau cu fantome ale persoanelor decedate.

Clarvăzătoarea Erla Stefansdottir explică esenţa acestui fenomen: „Oamenii consideră că e absolut firesc să călătorească dintr-o ţară în alta şi să cunoască alte popoare. Dar li se pare ciudat să exploreze dimensiunile subtile şi diferitele planuri pe care existăm ca fiinţe. Structura noastră seamănă cu cea a cepei, este stratificată. Învelişurile devin tot mai subţiri pe măsură ce te apropii de nucleu. Iar omul devine din ce în ce mai frumos, cu cât îl cunoşti mai în profunzime.

Întâi vedem corpul fizic şi aura sa, culorile emoţiilor şi atitudinea socială. Aceste straturi formează personalitatea, în spatele căreia se ascunde sufletul. Iar dincolo de suflet se află cea mai intimă structură a omului, Sinele, „izvorul memoriei”. Acesta este nucleul fiinţei umane, acea părticică din Soarele Divin.

Dacă toate aceste elemente sunt conectate, noi atingem perfecţiunea şi devenim una cu Dumnezeu. Devenim mai luminoşi decât cea mai strălucitoare lumină electrică.”

Cine sunt elfii?

Creaturi fantastice din mitologia germană, elfii au supravieţuit în folclorul nord-european. Se consideră că la origine erau o rasă de zei ai naturii şi ai fertilităţii. Sunt înfăţişaţi ca femei şi bărbaţi tineri, de înălţime mică, foarte frumoşi. Sălăşluiesc în păduri, în alte locuri din natură, sub pământ, în izvoare sau pârâuri. Ei trăiesc mai mult în comparaţie cu oamenii, nu îmbătrânesc niciodată şi a uputeri magice.

În mitologia scandinavă sunt cunoscuţi elfii luminoşi care trăiesc în al treilea cer, cei întunecaţi şi elfii negri. Aceştia din urmă sunt fierari pricepuţi, iar în mitologia germană sunt confundaţi cu piticii. Un exemplu de astfel de elfi cunoscători ai artei transmutării şi a prelucrării metalelor sunt nibelungii.

Elfii din mitologia scandinavă au supravieţuit în special în varianta unor femei strălucitor de frumoase, care vieţuiesc în pădure, conduse de un rege-elf. Se spune că pot fi văzute noaptea, dansând prin poieni. Dansurile feelor lasă în iarbă urme circulare, care sunt adeseori asimilate cu cercurile din lanuri. Dacă un om priveşte dansul lor, timpul se comprimă atât de mult încât anii devin ore. Acest fenomen se reflectă şi în lucrarea „Stăpânul inelelor” a lui Tolkien, atunci când personajele plecate în căutarea inelului ajung în Regatul Elfilor, Lothlorien, şi constată că acolo timpul se scurge mult mai încet decât în lumea fizică. De altfel, personajele elfi ale lui Tolkien sunt inspirate din mitologia scandinavă şi celtică.

Mărturii

Brynjolfur Snorrason (fermier şi vindecător)
„ Când eram copil, obişnuiam să mă joc cu elfii şi cu ...spiritele celor trecuţi Dincolo. Eram diferit de cei de vârsta mea, aşa că nu prea vorbeam despre asta. Şi copiii mei se simt grozav împreună cu fiinţele invizibile.Unul dintre ei se joacă mereu cu frăţiorul lui geamăn care a murit. Îi pot vedea clar pe amândoi. Toţi cei şase copii ai mei sunt clarvăzători. Legat de asta cred că atitudinea părinţilor este decisivă: dacă le spui copiilor că nu există clarviziune, această aptitudine nu se va mai dezvolta. Mi se întâmplă uneori să confund lumea aceasta cu cealaltă. Aşa că, pentru orice eventualitate, ca oamenii să nu creadă că sunt nebun, soţia mea îmi interzice să vorbesc în public cu entităţile invizibile. Unele dintre ele arată ca oamenii, altele sunt doar forme colorate.”

Joga Johannsdottir (maseuză)
„ Aveam 11 ani pe atunci, mă aflam pe deal, când am văzut o femeie dispărând într-o piatră. Era normal proporţionată, dar nu mai înaltă decât un copil de 6 ani. N-am încercat niciodată să conving pe nimeni că ceea ce am văzut este real.”

Gudrun G. Bergmann (scriitoare şi ghid turistic)
„Potrivit mediumilor, una dintre aceste două pietre reprezintă o biserică a fiinţelor nevăzute, iar cealaltă este o bibliotecă. Aici locuiesc creaturi străvechi. Vara trecută meditam în faţa stâncii- bibliotecă. Am văzut o fiinţă de-o şchioapă ieşind din piatră. Arăta ca personajul Yoda din războiul stelelor, cu un cap mare, care este simbolul înţelepciunii. El este păstrătorul cunoaşterii din piatră. Secretul Islandei se află în natură, o imensă carte pe care trebuie s-o descifrăm.

lumile spirituale

http://gainmoneyfast.com/-120355.htm

Prin Lumi Spirituale întelegem acele planuri subtile care ne sunt superioare din punct de vedere vibrational. Aceste lumi exista simultan cu lumea în care traim, cea a unor vibratiii grosiere, perceputa de filtrele simturilor noastre ca fiind materie. Hinduismul considera ca realitatea înconjuratoare este o iluzie (maya). Noi nu vom fi atât de categorici, ci vom considera ca este doar o mica parte din Adevarata Realitate, pe care o cunoaste numai Dumnezeu (Observatorul Unic).
Am mai afirmat anterior ca Dumnezeu (Spiritul Suprem, Inteligenta Suprema, Vibratia Suprema) actioneaza asupra Vacuitatii (Energia Pura Nemanifestata, Eterul Primordial si nu Vidul, cum înteleg unii) creând mental Lumile (Lumea fizica, pe care o percepem cu simturile si Lumile Spirituale, accesibile doar prin deschiderea "celui de-al treilea ochi", cu care putem sesiza vibratiile superioare).
Consideram ca aceasta Creatie este reflectata cel mai bine de diagrama Tai-Qi (Yin - Yang), prezenta în figura alaturata. Zona neagra reprezinta Vacuitatea, zona alba simbolizeaza Lumile deja formate, cercul mic alb - lumile care tocmai sunt create, iar cercul mic negru reprezinta Lumile care tocmai se resorb în Vacuitate. Dumnezeu (Spiritul Suprem, Observatorul Unic) este cercul exterior, care "îmbratiseaza" Lumile si Vacuitatea. De fapt, dupa parerea noastra, Spiritul Suprem se afla în permanenta în stare duala: o stare de Creatie, în care creeaza si urmareste evolutia Lumilor si o stare de contemplare, în care, cufundat în Vacuitate, elaboreaza Planul Divin de creare a unor noi Lumi. Aceasta diagrama trebuie vizualizata în miscare, cu cercurile mici în crestere si cu zonele alba si neagra în scadere. De aici putem trage o concluzie deosebit de importanta, care poate oferi un raspuns la o întrebare care a framântat omenirea de mii de ani: Deoarece Dumnezeu este vesnic, nu putem afirma ca a existat un moment initial în care au fost create Lumile. Acestea sunt în permaneta transformare, nascându-se din Vacuitate si întorcându-se în Vacuitate.
Asa se întâmpla si cu gândurile noastre, ele exista pentru scurte perioade de timp ca Forme-Gânduri, apoi dispar în Vacuitate. Gândirea în Sine, însa, a existat si va exista vesnic (prin acest aspect ne asemanam cu Spiritul Suprem, de aceea în Biblie se spune ca am fost creati "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu", acest aspect referindu-se la faptul ca omul este un Gânditor, un Creator si nu la acela ca are înfatisarea lui Dumnezeu). Comunicarea între om si Spiritul Suprem are loc prin vibratie înalta (de exemplu prin rugaciunea crestina).
Ezoterismul crestin considera ca Lumile sunt în numar de zece si anume: Lumea Fizica, în care traiesc oamenii si Lumiile Superioare în care-si desfasoara activitatea Eroii (cei care stapânesc inteligenta, stiinta si cunoasterea lucrarilor divine), îngerii (îngerii pazitori), Arhanghelii (cei care creeaza regnul animal), Principatele (cei care creeaza regnul vegetal), Virtutiile (cei care creeaza mineralele si metalele), Fortele (cei care creeaza elementele - foc, pamânt, aer, apa), Domniile (cei care plasmuiesc corpuri si forme ale materiei), Tronurile (cei care întretin formele materiei), Heruvimii (cei care fac ordine în haos) si Serafimii (cei care raspândesc Cuvântul Divin). Eroii au vibratia cea mai scazuta, iar Serafimii au vibratia cea mai înalta. O astfel de clasificare creeaza impresia falsa ca acesti ezoteristi stapânesc secretele Lumilor, dar de fapt, reducându-le la un numar (10), ei limiteaza Puterea Spiritului Suprem, care este infinita. Nimeni în afara de Dumnezeu nu este constient de diversitatea Lumilor Spirituale. Chiar omul poate crea în orice moment astfel de Lumi, prin visele sale, prin calatoriile astrale (calatorii extracorporale) si prin actul mortii, care este, de fapt, începutul existentei într-o Lume Spirituala, creata exclusiv de mentalul celui decedat. De fapt Dumnezeu creeaza Lumile, apoi le lasa sa evolueze liber, entitatile din Lumile respective putând crea, la randul lor alte Lumi. Astfel are loc un proces în cascada, imposibil de cuprins cu mintea umana.
Dumnezeu transforma Vacuitatea (Energia Pura) în Lume Fizica (Materie) prin emanatie de Lumina, fapt surprins în geniala formula a lui Einstein E=mc2. Acesta consideram noi ca este sensul invocatiei biblice: "Sa fie Lumina". începutul Lumii Fizice exista numai din punctul de vedere al unui observator terestru, care a inventat notiunea de Timp, pentru a putea delimita evenimentele. Timpul în sine, ca dimensiune, nu exista. în conformitate cu teoria relativitatii a lui Einstein si bazându-ne pe conceptia noastra despre Dumnezeu si Lumile Spirituale, vom mai face câteva afirmatii care, probabil, îi vor soca pe cei mai multi dintre noi. Astfel, îndraznim sa afirmam ca, din punctul de vedere al unui observator terestru, pe masura ce patrundem în Lumile Spirituale (în vibratii înalte), aceste Lumi se "mentalizeaza", timpurile se dilata sau se suprapun, spatiile se curbeaza sau dispar. Astfel, în anumite Lumi Spirituale, viitorul si trecutul pot coexista cu prezentul. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, credem noi, exista numai Prezentul Etern, deoarece Spiritul Suprem este Vesnic.
Revenind la diagrama Tai-Qi, cercul mic alb este perceput de observatorul terestru prin supernove (Lumi care tocmai sunt create), iar cercul mic negru prin gauri negre (Lumi care tocmai dispar).
Viziunile initiatilor asupra Lumilor Spirituale difera prin faptul ca ele sunt privite cu mintea si cu simturile fiintei umane, care, dupa cum am vazut, sunt limitate, unii dintre ei producând deformari ale acestor viziuni si prin faptul ca le abordeaza din punctul de vedere, subiectiv, al unei anumite religii. Noi consideram ca este mai important sa întelegem mecanismul de aparitie a Lumilor în general, a Lumilor Spirituale în special si ca este mai putin important sa ne pierdem vremea încercând sa facem o clasificare a acestora, încercând sa punem de acord viziunile tuturor initiatilor.
Dupa cum am vazut, nu exista o granita stricta între Lumi. Ele coexista, sunt simultane cu Lumea Fizica si patrunderea într-una din aceste Lumi se poate realiza prin cresterea vibratiilor energetice. în functie de evolutia mentala si de personalitatea fiecaruia dintre noi aceste Lumi pot fi încarcate de beatitudine (Rai) sau de groaza (Iad), dupa cum pot avea un aspect total diferit de lumea terestra. în aceste lumi se poate patrunde prin tehnici de calatorie astrala sau prin porti energetice de acces.
"întreaga lume exterioara vizibila, cu toate creaturile sale, este o copie a alcatuirii lumii interioare spirituale." (Jakob Böhme)
"Toate puterile divine formeaza o succesiune de planuri si sunt asemenea unui arbore." (Kabbala: Sefer ha-Bahir)
"Rugaciunea constituie o înaltare a inteligentei spre Dumnezeu; ea este o conversatie a intelectului cu Dumnezeu"(Evagrie Ponticul)
"Slava lui Dumnezeu, stapânul lumilor. Prea milostive Stapân al zile Judecatii de apoi! Pe Tine te adoram! Pe tine te imploram ca sa ne ajuti; Calauzeste-ne pe calea cea dreapta." (Coran)
"Rugaciunea este un sacrificiu de adoratie, precum si o comuniune directa cu Dumnezeu, prin care patrundem în snctuarul cerului, si, odata admis în prezenta lui Dumnezeu, noi îl interpelam asupra promisiunilor sale" (Jean Calvin
"Rugaciunea mentala nu este, dupa parerea mea, decât o relatie de prietenie, în cadrul careia te afli, adesea, fata în fata cu Dumnezeu, de care sti ca esti iubit." (Tereza de Avila)

19 feb. 2011

tehnologii extraterestre


"Tehnologii de calatorie interdimensionala
Introducere

Dragi cititori, evolutia umanitatii ce a cuprins mai multe sisteme stelare (Lyra/Vega, Pleiade, Sistemul Solar..) nu a fost deloc una cuminte, in sensul in care il dam noi acestui cuvant. Cei care au creat forma umana si-au dorit sa evoluam intr-un mod linistit si armonios, sa castigam experienta in calitate de Creatori in dimensiunile mai dense, urmand sa urcam pe scara evolutiva cu experienta acumulata si sa co-cream impreuna cu Dumnezeu noi universuri si galaxii.. Lucrurile insa nu au evoluat in acest mod, liberul arbitru generand o tesatura extrem de complexa de interactiuni intre diverse rase si forme ale spiritelor intrupate, avand ca efect multa suferinta si traume dar si salturi evolutive semnificative pentru cei care au reusit sa isi pastreze conexiunea Divina. Exista unele articole deosebite despre Fondatori (grupul care a proiectat rasa umana) in revista Cosmos, pe care v-o recomand in cazul in care nu o cititi deja. Sferele de Lumina fac parte din acel grup de Fondatori care nu a coborat niciodata sub nivelul 7D, evoluand la cel mai inalt nivel de constiinta , sa il numim 12 D, unde co-creaza cu Dumnezeu noi lumi pentru evolutia si explorarea sufletelor. Ele vin periodic in proximitatea Pamantului, in momentele deosebite, pentru a ajuta umanitatea sa se trezeasca spiritual si sa se elibereze de iluziile lumilor dense.
Ca si civilizatie, cuibul umanitatii se afla la marginea prapastiei. El se destrama rapid pentru a ne lasa sa zburam cu propriile aripi. Cei care nu sunt gata acum, vor plana in alte sisteme de vibratie mai mica decat cea spre care evolueaza planeta noastra, pentru a isi continua evolutia. Acest proces nu va fi nici el unul cuminte si lin, consecinta directa a istoriei zbuciumate a umanitatii. Sunt acele grupuri de pe planeta impreuna cu aliatii nevazuti din spatiu care vor incerca sa deturneze cat mai multi oameni si sa pastreze controlul. Chiar daca le este scris sa nu reuseasca, inca mai pot provoca multe neajunsuri. Mai sunt si cei benevolenti care se cred Mesia umanitatii, dar nu au un nivel evolutiv suficient de mare ca sa inteleaga ceea ce se intampla aici. Si acestia pot crea mari probleme. Nimeni nu trebuie sa se lase ademenit si hipnotizat de tehnologiile cu care unii vor dori sa ne farmece. Conteaza ceea ce au in suflet.. Ar fi nedrept sa nu mentionez aici acele Civilizatii ET Luminoase care ne ajuta de pe un nivel de mare intelepciune si carora le datoram multumiri si gratitudine pentru faptul ca nu traim acum cataclisme precum scufundari de continente sau alte cataclisme de nivel planetar..
Cand toate acestea vor trece, aceste civilizatii luminoase ne vor ajuta sa vindecam si sa curatam pamantul de reziduurile vechii lumi. Daca nu ar fi ei, ar fi trebuit sa treaca mii de ani pentru a realiza purificarea.
In contextul de mai sus, este util sa incepem sa cunoastem la nivel cat mai cuprinzator tehnologii extraterestre, pentru a nu ne lasa hipnotizati de cei care ar incerca sa le foloseasca intr-un sens mai putin benefic (se va incerca acest lucru cu noii lideri spirituali) sau pentru a fi pregatiti pentru cei care vin la noi pentru un scop benefic. Voi prezenta in continuare un material despre tehnologii folosite in calatoriile interdimensionale: Proiectia Holografica si Decalajul de Faza.

Proiectia Holografica

Proiectia Holografica este o tehnologie folosita de grupurile aflate in planurile dimensionale intermediare (4,5 si partial 6D) pentru a calatori. Cei din dimensiunile mai inalte nu mai au nevoie de asa ceva. Precum toate dispozitivele cuantice, dispozitivele ce genereaza proiectia holografica in spatiu si timp sunt o combinatie de constiinta si o parte materiala. In cadrul unei astfel de proiectii, se proiecteaza mai mult decat o imagine. In realitate este vorba despre un camp energetic ce contine elemente ale constiintei entitatii proiectate. Cu asistenta dispozitivului de proiectie, entitatea proiecteaza o parte din constiinta sa in lumea pe care doreste sa o viziteze.
Proiectia holografica are elemente comune cu teleportarea si bilocatia, dar nu implica un transfer complet al particulelor atomice si subatomice. Se transfera numai tiparul de baza al structurii atomice a sufletului respectiv. Exista deja pe planeta tehnologia de proiectie holografica a unei imagini video a unui corp fizic insotita de semnal audio. Proiectia holografica de care vorbim aici duce tehnologia noastra la un nivel mai inalt si transmite de asemenea si tiparul energetic de baza al sufletului.
Daca avem o experienta in care o entitate se proiecteaza holografic langa noi, ni se va parea ca acea fiinta este in incaperea in care ne aflam. Datorita transferului atomic energetic partial, vom putea vedea foarte clar aspecte ale acelei fiinte. Vom simti chiar si o parte din energia vitala si forta fiintei proiectate. Daca nu avem o constienta extinsa aspura a ceea ce se intampla, ni se va parea ca entitatea respectiva este langa noi in totalitatea ei.
Multe rase ET nu stapanesc inca teleportarea si bilocatia. De aceea, ele folosesc proiectia holografica pentru a ajunge in taramuri pe care altfel le-ar fi dificil sa le viziteze. Se mai foloseste aceasta tehnologie in situatia in care lumile vizitate pot prezenta pericole pentru corpul fizic al entitatii vizitatoare. Prin mijloace ale constiintei combinate cu tehnologia, vizitatorii proiectati au parte de un fel de vizita virtuala a taramurilor de care sunt interesati. Deoarece o parte a sufletului lor se afla in lumile vizitate, vizitatorii pot simti fizic multe din senzatiile pe care le-ar simti daca ar fi prezenti in totalitate acolo.
In cele mai multe cazuri, sufletele proiectate partial isi pot recupera rapid tiparul energetic proiectat daca apar pericole iminente pe planeta vizitata. De obicei se mai foloseste si un dispozitiv cu tehnologie cu decalaj de faza (topicul urmator) pentru a face fiinta proiectata invizibila fata de alte suflete native lumii vizitate care ar putea-o percepe.
Civilizatiile ZETA si Draco folosesc tehnologia proiectiei holografice atunci cand ne viziteaza. Draco nu pot suporta pe durate lungi atmosfera Pamantului astfel incat folosesc acest mijloc cand doresc sa comunice.
Cum putem deosebi o prezenta fizica de una proiectata holografic:
1. la o fiinta proiectata holografic se poate simti un anumit nivel de deconectare fata de momentul prezent, ca si cum nu ar fi in totalitate acolo
2. fiintele proiectate holografic stralucesc mai mult decat lumina reflectata in mod normal de un corp fizic Este posibil sa observam chiar si fluctuatii (palpairi).
3. Zgomotele pe care le fac cand pasesc nu sunt cele normale, ale unui corp fizic.
4. Modul in care o fiinta holohrafica apuca obiectele nu este unul uzual. Seamana un pic cu simularile pe calculator ale miscarilor unor animale stravechi.
5. raspunsul unei fiinte proiectate holografic la emotiile umane este in general neobisnuit (multe dintre ele nu inteleg corpul emotional uman)

Decalajul de faza (invizibilitatea)
Desi perceptia stiintifica este concentrata in general pe spectrul infrarosu si ultraviolet cand trateaza invizibilitatea, exista modalitati prin care entitatile pot deveni invizibile chiar daca au un nivel vibratoriu in spectrul luminii vizibile.Tiparele geometrice de lumina emise de catre fiinte si obiecte pot fi modificate astfel incat sa nu mai fie perceptibile de retina ochiului fizic. Se pot altera tiparele de lumina in asa mod incat sa nu mai fie detectate fiintele si obiectele nici cu ajutorul instrumentelor si al radarelor. Vom numi aceastaa tehnologie invizibilitate prin decalaj de faza (phase shifting). Vorbim asadar de un decalaj de faza perceptuala.



Oamenii nostri de stiinta lucreaza la astfel de tehnologii de invizibilitate de ceva vreme. Am auzit multi dintre noi despre Experimentul Philadelphia si mai exista si alte proiecte top secret.
Civilizatia Zeta Reticuli si alte civilizatii ET ce vibreaza in mod normal in zona 3D/4D (sunt vizibili ochilor nostri) folosesc tehnologia de invizibilitate prin decalaj de faza in mod frecvent, astfel incat numai o mica parte din navele lor au putut fi zarite sau detectate prin radar.
Este posibil pentru oameni sa isi extinda perceptiile vizuale astfel incat sa detecteze obiecte si fiinte care sunt in decalaj de faza (invizibile fizic). Corpurile noastre astral, eteric si cauzal pot percepe astfel de fiinte si obiecte care sunt invizibile corpurilor noastre fizic, emotional si mental.
Inainte de a incerca asa ceva este obligatoriu sa fie invocata protectia Divina prin mijloacele familiare fiecaruia. Aceasta deoarece, cei ce folosesc tehnologia decalajului de faza au in general o vibratie mai densa.
Pe masura ce vibratiile noastre se ridica in contextul ascensiunii fizice, ochii si creierul se modifica si ele astfel incat vom putea percepe fara probleme zonele frecventelor infrarosu si ultraviolet. Exista de asemenea mijloace de a percepe fiinte si obiecte invizibile prin decalaj de faza. Aceasta se poate realiza cu cel de al 3-lea ochi (la distanta) sau privind defocalizat (local), cu atentie insa la ceea ce se petrece in zona vederii periferice. Se pot sesiza lumin neobisnuite, distorsiuni spatiale sau bule de lumina, miscari rapide..

Incheiere
Sper ca sinteza de mai sus sa ajute la o constienta si perceptie extinsa asupra contactului cu alte civilizatii. Avertismentul pe care il primi este ca in aceste vremuri exista multe grupuri care vor incerca diverse lucruri. Este bine sa cunoastem modalitatile lor de a calatori si contacta oamenii si sa trecem de fascinatia tehnologiei pentru a privi direct in inima lor. Acolo vom vedea in ce masura entitatile vizitatoare sunt cu adevarat benefice sau urmaresc alte scopuri."
Sursa : http://sites.google.com/site/iluziarealita...terdimensionala



17 feb. 2011

despre antigravitatie partea 2

METODE DE CREARE A ANTIGRAVITATIEI

De multa vreme exista opinia in fizica, precum ca antimateria ar fi o posibila sursa de antigravitatie dar cercetarile in acest sens au intrat intr-o fundatura.
Formulele existente (si teoriile existente) au interzis [c-ar fi] concluzia antigravitatiei, dar cercetariele noastre au permis sa sa obtinem antigravitatia substantei precum si urmatoarele concluzii paradoxale:

1. Exista doua tipuri de spatiu:
a) Spatiul Absolut
b) Spatiul Relativ

2.a. Campul gravitational e un spatiu relativ care are miscare accelerata indreptata inspre centrul planetei.
2. b. Campul antigravitational e un spatiu relativ, care are o miscare accelerata, indreptata dinspre centrul planetei.

3. Fortele gravitationale nu depind de masa corpului! [subl. mea] Masa poate fi prezentata in trei versiuni:
a) mk - masa ca si cantitate de atomi
b) W(mA)e - energie electronic-atomica in masa
c) W(mG)m - energie mecano-gravitationala in masa

Pe baza acestor notiuni statuate oferim revizuirea esentei fortei, nu numai a aceleia din formula Coulomb dar si cea din formula Newton:
F=Kq1q2/R2, resp., F=Pm1m2/R2

E binecunoscut ca energia mecanica poate fi adusa in sarcina electrica, unde energia mecanica intra (se transforma) in energie a campului electric, si:
(en. mec.) F*R→0,5*E2V(m3) (en. el.)
Similar, putem introduce energie mecanica in masa unui corp. Ca urmare, energia mecanica (va intra) se va transforma in energie a campului gravitational, unde:
(en. mec.) VFt→0,5*g2V(m3), (en. grav.)

Odata ce volumul Pamantului ramane constant, [urmeaza ca] acceleratia campului gravitational [e de asteptat sa creasca] va creste.
E logic sa ma astept, ca atunci cand voi scoate energie mecanica din masa, sa apara procesul invers, adica sa apara o reducere a acceleratiei campului gravitational.

In lucrarile sale, Newton a admis existenta a doua spatii:
1) Sp. Absolut - spatiu imobil, non-rotational, reprezentat ca un cub limitat, cu planeta noastra in centru.
2) Sp. Relativ - un spatiu mobil. El se poate misca cu acceleratie in sp. absolut.

Editor note: In conceptia eterului asta inseamna doua parti de eter: una e implicata in miscare impreuna cu masa, dar cealalta parte de eter e nemiscata.

Principala greseala in cercetarea eterului a constat in urmatoarele: Experientele Michelson au vizat o viteza relativa intre corpuri si spatiu. Totusi, acceleratia relativa dintre corpuri si spatiu ar fi trebuit sa fie cautata. [Excelenta afirmatie! Atentie, Abel!]

Sa notam concluziile lui Newton: "Corpul poate sa-si pastreze starea de repaos sau de miscare rectilinie uniforma..." Prin asta , el a postulat ca nu exista viteza liniara relativa intre solide si spatiu. [Exceptional! subl. mea] Dar el stia ca pentru rotatie exista (faimoasele exp. cu vartejurile de apa [??]) [nu stiu la ce exp. se refera].

Campul gravitational este spatiul relativ, accelerat in "cadere", care reprezinta o forma sferica. Daca spatiul relativ se misca, apare intrebarea: unde se misca? E un singur raspuns: se misca in spatiul absolut (tridim).

In teoria lui Einstein exista notiunea de spatiu unificat si curbat in camp gravitational, dar apar contradictii aici, si ref la asta N. Tesla scria: "Numai prin prezenta unui camp de forte se pot explica miscarile corpurilor ceresti, dar atunci ipoteza curbaturii spatiului nu mai e necesara. Toata literatura stiintifica pe subiectul asta e condamnata la uitare". [1]

Faptul ca gravitatia e un spatiu relativ aflat in miscare accelerata poate fi probata prin observarea rachetelor [aflate] in miscare accelerata, unde acceleratia in racheta e echivalenta cu acceleratia in c. grav. Miscarea accelerata a rachetei e relativa, ceea ce ne permite sa vorbim atat despre miscarea accelerata a rachetei in spatiul imobil, cat si despre miscarea accelerata a spatiului in racheta nemiscata [considerata fixa].

Campul antigravitational e spatiul relativ, care are o miscare accelerata dinspre centrul unui corp (de ex. un cilindru in rotatie, satelitul Pamantului, etc.). Dar e posibila producerea antigravitatiei fara rotatii. Pe baza analogiei intre energia mecanica si electrica ajungem la concluzia ca gravitatia dintre corpuri nu depinde de masele corpurilor, ci de energia mecano-gravitationala, continuta in mase, ceea ce ne permite sa o "suplimentam" [in ele] ori s-o extragem din ele. Prin urmare, aceasta e energia gravitationala interna.

Ma opresc aici cu aceasta introducere, urmand sa prezint si partea a doua. Ca prime comentarii, de subliniat repetarea afirmatiei ca nu avem o dependenta a gravitatiei de masele corpurilor (ci de energia lor). Daca eu nu prezint incredere suficienta -facand aceeasi afirmatie- , autorul acestui articol, un probabil academician din academia siberiana recunoscuta "oficial", poate prezenta.

Foarte importanta imi pare a fi precizarea (parere personala) ca cele doua spatii, absolut si relativ, de care vorbeste autorul, nu sunt spatiile matematice abstracte -asa cum suntem indreptatiti sa credem- ci doua eteruri!. Daca o luam asa, mai putem intelege cate ceva... Am facut aceasta precizare deoarece confuzia intre abstract-matematic si concret-fizic e un loc comun al fizicii, Einstein insusi facand aceasta confuzie.

13 feb. 2011

invizibilitatea obiectelor tridimensionale ...

Multa vreme o abilitate a magicienilor, a supereroilor si a ultraavansatelor civilizatii ale stiintifico-fantasticului, invizibilitatea ar putea deveni pentru omul modern mai mult decat o iluzie optica.
Nu se compara cu „recuzita“ lui Harry Potter si nici cu scutul cu ajutorul caruia klingonienii din Star Trek isi fac navele nevazute… Totusi, dispozitivul experimental realizat in luna octombrie a acestui an de catre un grup de cercetatori de la Duke University din Durham, Statele Unite, Imperial College din Londra, Marea Britanie, si SensorMatrix, o companie din San Diego, a reusit sa faca invizibil aproape in totalitate un cilindru de cupru. Mai exact, cilindrul de cupru ambalat intr-un material special n-a putut fi identificat de microundele care l-au traversat, obiectul devenind, ca urmare, nedetectabil prin radar. Denumit de presa din intreaga lume „prima pelerina functionala a invizibilitatii“, dispozitivul nu este nici pe departe vreun articol de imbracaminte pe care l-am putea folosi pentru a ne face nevazuti; el reprezinta mai degraba un soi de scut, o bariera realizata din asa-numitele metamateriale, precis dispuse intr-o serie de cercuri concentrice. Acestea din urma confera metamaterialelor proprietati electromagnetice specifice si le fac capabile sa interactioneze cu undele care le ating. In natura nu exista nici un material capabil sa curbeze lumina. Toata magia sta asadar in metamateriale, in cazul de fata in cele dezvoltate de David Smith si David Schurig de la Duke University, pe baza rezultatelor teoretice obtinute in luna mai a anului trecut de Sir John Pendry, profesor la Imperial College din Londra. Metamaterialele ghideaza undele si le fac sa alunece in jurul obiectului – a explicat David Schurig –, dand impresia ca in spatiu se creeaza un gol.
Conform specialistilor, acest fenomen este similar celui pe care-l numim miraj sau Fata Morgana si in care straturile de aer cu diferite temperaturi (si, in consecinta, cu diferiti indici de refractie) curbeaza razele de lumina si produc impresia ca undeva, la orizont, se afla o oglinda sau suprafata unui lac. Fenomenul apare vara pe soselele construite in linie dreapta pe distante de mai multi kilometri, dar mai ales in desert, unde de altfel a si fost observat pentru prima oara; in natura, el este insa foarte instabil si depinde de mai multi factori.
Metamaterialele produc acelasi efect intr-o structura stabila, iar matematic totul se reduce la formulele propuse de Albert Einstein in Teoria relativitatii generalizate.
Vizibilul invizibil
Vedem obiectele din jurul nostru pentru ca lumina „vizibila“ – o radiatie electromagnetica ale carei lungimi de unda merg de la 300 la 700 nm – ricoseaza de pe suprafata acestora permitand ochiului uman sa le perceapa.
Metamaterialele sunt structuri microscopice create in laborator care, la anumite frecvente, dau valori negative de conductibilitate si permeabilitate. Aceste materiale pot avea un indice de refractie negativ, adica pot intrerupe reflexele luminii asupra unui obiect, facandu-l pe acesta, practic, invizibil. Metamaterialele au proprietati care nu se inscriu in tabelul periodic al elementelor chimice si reactii care nu functioneaza in mod absolut dupa actualele legi ale electromagnetismului.
Proprietatile materialelor cu indice de refractie negativ au fost sugerate in 1967 de catre fizicianul rus Victor Veselago, dar la acea vreme tehnologiile erau prea rudimentare pentru a permite experimente complexe.
Gradina secreta
Pentru a se proteja de privirile Meduzei, Perseu purta un coif. Se spune ca Gyges, pastorul din Republica lui Platon, se servea de puterile magice ale unui inel pentru a o putea vedea pe regina goala; ceva mai tarziu, Shakespeare le recomanda celor interesati de invizibilitate semintele de feriga, ignorand faptul ca feriga nu are seminte. Insa numai stiinta a reusit cu adevarat sa transfere conceptul mult ravnitei invizibilitati de pe taramul fanteziei in realitate. „Am izbutit sa intredeschidem poarta gradinii secrete“, considera Sir Pendry. El nu este insa singurul care incearca sa faca obiectele sa dispara. Romanul Nicolae-Alexandru Nicorovici, fizician la School of Physics din cadrul Universitatii din Sydney, in prezent cetatean australian, si Graeme Milton de la Universitatea din Utah au pus la punct – la nivel teoretic – un sistem capabil sa interactioneze cu fotonii intr-o maniera neconventionala pentru a crea efectul de invizibilitate. Sistemul in chestiune se bazeaza pe caracteristicile deosebite ale unei superlentile, de fapt ale unui metamaterial cu proprietati optice inexistente in natura, obtinute gratie unei anumite dispuneri a componentelor sale microscopice. Practic, superlentila poseda un indice de refractie negativ ce „constrange“ fotonii care interactioneaza cu ea sa se curbeze pe suprafata acesteia, pentru a fi apoi reorientati in directia originara. Efectul final obtinut astfel este cel al transparentei.
In cercetarile privitoare la „cucerirea“ invizibilitatii, Nicorovici este implicat din octombrie 1991, de cand se afla in Australia. Mai precis, explica el, si-a concentrat studiul asupra „teoriei materialelor compozite“, care cerceteaza proprietatile electrice, magnetice, optice, mecanice ale unor materiale noi, inexistente in natura. „Ceea ce numim astazi metamateriale sunt materiale compozite cu indice de refractie negativ (din punctul de vedere al proprietatilor optice) sau cu coeficient de refractie negativ (daca ne referim la proprietatile acustice ale unui mediu elastic).“
Intre 1991 si 1995, la Universitatea din Sydney, fizicianul roman a lucrat cu profesorul Ross McPhedran si cu Graeme Milton de la Universitatea din Utah, Statele Unite, publicand impreuna cu acestia cateva lucrari in care erau demonstrate matematic posibilele proprietati exotice ale unor materiale compozite formate din cilindri coaxiali aranjati periodic intr-o matrice omogena si izotropa. „Pe atunci, metamaterialele nu existau, asa ca totul a fost privit doar ca un rezultat matematic interesant“, isi aminteste Nicorovici, precizand ca ulterior s-a concentrat asupra studiului cristalelor fotonice, lasand metamaterialele pentru o data ulterioara.
Superlentilele au fost construite in 2001, de un grup condus de profesorul David Smith (University of California, San Diego), dupa un model sugerat in 2000 de catre profesorul Pendry de la Imperial College din Londra. „Bineinteles ca realizarea practica a superlentilelor a readus in actualitate o multime de studii mai vechi care au prezis diferitele proprietati ale acestora. Mai mult, au aparut studii noi despre materiale cu proprietati acustice analoage superlentilelor (care prezinta anomalii electromagnetice)“, explica fizicianul roman.
Recent, Nicolae Nicorovici si Graeme Milton au publicat o demonstratie matematica a unui fenomen care poate conduce la invizibilitatea unor obiecte. „Invizibilitate din punct de vedere electromagnetic, pentru ca obiectul exista si poate fi detectat prin metode mecanice“, spune Nicorovici, precizand ca, si din punct de vedere electromagnetic, fenomenul este limitat la anumite frecvente sau lungimi de unda. „Demonstratia pe care am publicat-o noi se bazeaza pe un efect de rezonanta anormala in vecinatatea unei superlentile“, adauga el, precizand ca este vorba despre o metoda diferita de cea utilizata la Duke University de catre Pendry, Smith si Schurig pentru realizarea experimentala a dispozitivului care face aproape complet invizibil un cilindru de cupru invelit intr-un material special cu indice de refractie variabil, atunci cand este iradiat cu microunde. „Noi nu am construit nimic si nici nu lucram la dispozitive experimentale, asa ca e greu de spus ce dificultati s-ar ivi pe drumul de la teorie la practica“, precizeaza savantul.
De aceasta data, tehnologia pare a se fi apropiat de-a binelea de magie, desi metamaterialele folosite in clipa de fata nu au nimic in comun cu cele folosite la constructia avioanelor invizibile americane si nici cu experimentele extravagante care au loc de mai bine de o jumatate de secol in toata lumea – precum cel al cercetatorului texan care, folosind o vopsea pe baza de glicerol, facea transparente vreme de cateva momente tesuturile cobailor sai, cel de la Universitatea din Pennsylvania, unde obiectele erau „camuflate“ printr-un efect de lentila generat de anumite minerale sau cel de la Universitatea din Tokio, unde un „impermeabil“ proiecta in fata ceea ce se ascundea in spate printr-o combinatie de oglinzi si aparate de filmat.
Urmatorul obiectiv al oamenilor de stiinta consta in a dezvolta o pelerina tridimensionala capabila sa confere invizibilitate obiectelor si in spectrul de frecvente reperabile de catre ochiul uman. 
Realizarea acesteia va fi insa extrem de dificila, marturiseste David Schurig. Cercetatorii vor trebui sa faca apel la nanotehnologii specifice si vor avea nevoie de cateva „gaselnite“ pentru a face sa functioneze un astfel de mecanism. „Va fi nevoie de alti cativa ani buni de studiu si nu avem siguranta ca vom reusi“, spune el. Asta pentru ca fasciculele de lumina vizibile sunt mai scurte decat spectrul microundelor pe care cercetatorii le studiaza in prezent, iar privirea umana vede lumina in diferite lungimi de unda stratificate. In plus, nu este deocamdata clar daca metamaterialele pot fi proiectate, pentru a reflecta lumina, la diferite lungimi de unda simultan.
In ultima instanta insa, chiar si in eventualitatea in care pelerina invizibilitatii nu va fi perfecta, o utilitate tot i se va gasi, este de parere David Smith. Reflectarea luminii verzi ar putea, de exemplu, sa faca invizibila o persoana care calatoreste prin jungla, sugereaza el, exemplificand cu filmul Predator, unde un alien poarta o manta ce-i confera o invizibilitate partiala si-i serveste de minune. Metamaterialele ar mai putea fi utilizate la reducerea impactului unor cladiri asupra mediului. In plus, din ele s-ar putea realiza paravane gratie carora semnalele de telefonie mobila ar putea ocoli obstacolele. In ceea ce ne priveste, spre deosebire de Harry Potter, daca ne-am imbraca in vesminte din metamaterial, corpul nostru nu ar mai absorbi razele de lumina si, ca atare, desi am reusi sa devenim cu adevarat invizibili, nici noi nu am mai vedea nimic: am fi ca si orbi.
FACTS
Istoria invizibilitatii
390 i.Hr.
Platon include in Republica mitul lui Gyges: un pastor gaseste un inel care-i permite sa devina nevazut, dar il si „corupe“.
1860
Magicienii inventeaza „formula invizibilitatii“, folosind oglinzi pentru a-si ascunde asistentii in interiorul unui dulap.
1875
Iluzionistul Max Auzinger dezvolta „black art“: un asistent imbracat in negru devine „invizibil“, fiind asezat in fata unei draperii de catifea neagra.
1897
In romanul sau Omul invizibil, H.G. Wells incearca sa explice bazele stiintifice ale invizibilitatii, folosind modelul unui index de refractie alterat.
1942
Are loc Proiectul Yehudi – tentativa a US Navy de a realiza o aeronava invizibila. Avionul era astfel iluminat incat sa aiba culoarea identica celei a cerului, reducandu-i-se drastic vizibilitatea.
1967
Fizicianul rus Victor Veselago prezice existenta unui material cu indice de refractie negativ, pe care-l numeste „stangaci“.
1982
Intra in serviciu F-117 Nighthawk, prima aeronava proiectata in asa fel incat sa nu poata fi sesizata de radar.
1994
US Army lanseaza „Soldatul Invizibil“, program menit a-i face pe combatanti invizibili pentru spectrul electromagnetic.
2001
O echipa de la University of California, San Diego, realizeaza prima demonstratie a materialului cu indice de refractie negativ.
2003
Prof. Susumu Tachi, de la Universitatea din Tokio, prezinta o „mantie invizibila“ pe care e proiectata o imagine a scenei din spate.
2006
John Pendry, de la Imperial College din Londra, impreuna cu David Smith si David Schurig, de la Duke University (SUA), publica teoria metamaterialului „mantiei invizibile“.
2008
La Duke University este asteptata demonstratia primului metamaterial capabil sa camufleze obiecte in fata radarurilor.
2011
Ar putea fi produs primul metamaterial care sa faca obiectele complet invizibile din punct de vedere optic.

Adevarul despre invizibilitate
Invizibilitate: razele de lumina sunt curbate in jurul sferei de metamaterial si o „apuca“ pe aceleasi trasee pe care le-ar folosi daca obiectul nu s-ar afla acolo, facandu-l invizibil. Metamaterialul este sustinut de micute structuri metalice incastrate in suprafata structurii sale nemetalice. Aceste structuri imita felul in care atomii interactioneaza cu lumina si sunt cuplate/acordate astfel incat fotonii sa atinga usor materialul, de jur-imprejur. Pentru ca traiectoria unei raze de lumina sa fie mentinuta, din orice directie, in proximitatea obiectului, metamaterialul trebuie aranjat cu precizie. Orice miscare a acestuia ar genera o distorsionare a luminii care trece prin el. Avand in vedere faptul ca materialul trebuie sa fie rigid, dispozitivul seamana mai mult cu un „scut“ al invizibilitatii, decat cu o „pelerina“. Raza lungimilor de unda pe care le poate canaliza un scut din metamaterial este determinata de adancimea acestuia.
Experimentul Philadelphia
De aproape o jumatate de secol, istoria Experimentului Philadelphia infierbanta imaginatia oamenilor. Se spune ca, incepand din anii ’30-’40, Marina americana a inceput sa se intereseze de posibilele aplicatii in domeniul militar ale teoriei einsteiniene a campului unificat, ce punea in legatura campurile magnetice si gravitationale cu alte fenomene subatomice (pentru care gravitatia si magnetismul ar fi legate intre ele precum sunt masa si energia in faimoasa formula E ® mc2). Se urmarea ca, aplicand un camp magnetic unui corp, sa i se provoace acestuia din urma disparitia. Conform celor povestite de „martori“, pe 28 octombrie 1945, la bordul navei Eldridge DE 173 au fost montate cateva generatoare de tip De Gausser; in scurt timp, intr-o lumina verzuie si cu un suierat asurzitor, vasul a disparut din port vreme de cateva secunde, sub puternica actiune a campului magnetic generat de electromagneti. Dar acesta nu a fost singurul efect al campului magnetic. Tot conform marturiilor unor presupusi martori oculari, unii dintre membrii echipajului au devenit invizibili, altii au pierit in flacari, iar altii si-au pierdut mintile. Se mai povesteste si ca, inainte de a se „intoarce“ in portul Philadelphia, nava s-ar fi „teleportat“, reaparand pentru cateva clipe in portul Norfolk, la o suta de kilometri distanta. Imediat, documentele oficiale au dezmintit existenta unui astfel de experiment, marina militara americana furnizand jurnalul de bord al navei Eldridge, din care rezulta ca aceasta nu fusese niciodata la Philadelphia. S-a sugerat ca Experimentul Philadelphia ar fi fost confundat cu niste manevre de invizibilitate la minele magnetice, procedura cunoscuta sub numele de degaussing si definita de militari ca un proces prin intermediul caruia un sistem de cabluri electrice este instalat de-a lungul unei nave, de la pupa la prora, pe ambele laturi, dupa care un curent electric masurat este trecut prin ele pentru a anula campul magnetic al ambarcatiunii.

EXPERTS
Ochiul mathematic
Aplicatiile superlentilelor pot fi multiple si pot viza o sumedenie de domenii, dar este evident ca va avea prioritate cel militar. Exista totusi unele probleme. De exemplu, un om aflat in vecinatatea unei superlentile devine invizibil, dar nici el nu vede nimic in juru-i. La fel se intampla si in cazul dispozitivului recent creat la Duke University. Exista apoi si unele probleme legate de intensitatea campului electromagnetic din zona respectiva.
In ciuda unor afirmatii aparute in presa care prezic realizari practice in aproximativ 18 luni, sunt convins ca o aplicatie utila a acestui fenomen ar putea aparea de-abia in 5-10 ani.
In multe publicatii si pe numeroase site-uri de internet a aparut stirea, eronata, conform careia noi, echipa de la Universitatea din Sydney, am fi construit superlentilele sau dispozitivul care te face invizibil, fapt deloc adevarat. Noi am facut doar o demonstratie matematica bazata pe lucrarile noastre anterioare. Totul a fost doar teoretic, nu experimental. De asemenea, am citit pe internet multe afirmatii care trec peste orice rezultat existent la ora actuala, prezicand tot felul de minuni. Astfel de afirmatii sunt de domeniul SF.
Proiectele la care lucrez in prezent sunt destul de numeroase: continuarea simularilor numerice pentru diferite configuratii de obiecte si superlentile, teoria plasmonilor (unde electromagnetice de suprafata), modelele de circuite si ghiduri de unde bazate pe cristale fotonice. De fapt, in toate modelele la care am lucrat si lucrez in prezent, baza matematica rezida in teoria multipolilor, asa ca, desi numele proiectelor sunt diferite, baza teoretica este similara.

invizibilitatea obiectelor tridimensionale ...2

Cercetatorii spera ca in curand sa poata "camufla" oameni
Foto: BBC
Cercetatori din cadrul Universitatii Berkeley din California au reusit, in premiera, sa "camufleze" obiecte tri-dimensionale folosind materiale create artificial care redirectioneaza lumina in jurul obiectelor, informeaza BBC. Anterior, oamenii de stiinta reusisera sa faca invizibile doar obiecte foarte subtiri, scrie FoxNews.

Descoperirile echipei de cercetatori condusi de Xiang Zhang vor fi publicate saptamana aceasta in revista "Nature and Science". Realizarea aduce stiinta mai aproape de a putea  "ascunde" in intregime oamenii, lucru ce poate avea multiple aplicatii, multe dintre ele in domeniul militar.

Descoperirea cercetatorilor americani a fost realizata la o scara foarte mica, la nivel microscopic, dar oamenii de stiinta spun ca principiile folosite pot fi intr-o zi utilizate la scara mult mai mare.

"Sistemul functioneaza asemanator cu apa care curge in jurul unei pietre. Pentru ca lumina nu este absorbita sau reflectata de obiect, ci "indoita" in jurul sau, noi vedem doar lumina din spate", au declarat cercetatorii citati de BBC.

Materialele capabile sa functioneze astfel se numesc "metamateriale" si au puterea de a devia radiatia electromagnetica in jurul obiectelor. Aceste materiale nu se gasesc in natura si abia recent tehnologia le-a permis oamenilor de stiinta sa lucreze la o scara atat de mica astfel incat sa le poata crea. Echipa lui Zhang a construit materialul la o scara de 0,00000066 metri, scrie TimesOnline.

teleportarea

Unul dintre mijloacele de transport inventate de scriitorii de SF este teleportarea. Oricine a vazut o imagine dintr-un film al unei teleportari. Subiectii se asaza in niste camere speciale, si … dispar incetul cu incetul, pentru ca sa apara vii si nevatamati in alta locatie. Cred ca nimeni nu a putut sa uite o asemenea imagine.
Asa cum apare ea in imaginea scriitorilor de SF, teleportarea are mai multe faze: scanarea subiectului – transmiterea informatiilor – recrearea subiectului. Lucruri ce par relativ simple. Oamenii de stiinta au gasit insa cateva impedimente.
Primul dintre ele se refera la posibilitatile de scanare. In lumea cuantica nu putem masura parametrii unei particule cu o valoare precisa datorita principiului nedeterminismului, ci doar probabilistic. Astfel daca am dori sa aflam viteza unei particule nu vom sti nimic despre pozitia ei.
Apare apoi un alt impediment reprezentat de argumentul Penrose. Acesta spune ca nu putem masura o stare cuantica fara distrugerea ei. Deci pentru a obtine informatiile necesare teleportarii va trebui sa distrugem originalul. 52759jvf46ymf9b
Astfel teleportarea ar fi de fapt o secventa de tipul scanarea subiectului – distrugerea lui – transmiterea informatiei – recrearea subiectului. Recent insa a aparut un paradox care pare a da speranta ca in viitorul indepartat va putea fi realizata teleportarea cel putin a obiectelor daca nu a oamenilor. Este vorba despre efectul Einstein - Podolski – Rosen (efect EPR).
Cu totii stim ca, conform teoriei relativitatii, viteza maxima in univers este viteza luminii. Totusi s-a demonstrat ca o pereche de fotoni gemeni (obtinuti prin trecerea unei lumini monocromatice printr-un cristal) par a dezminti aceasta regula. Daca ceva interactioneaza cu primul foton, al doilea foton resimte instantaneu aceasta interactiune.
SCHEMA CLASICA
Schema clasica, teoretica, primordiala – sau cum doriti sa o numiti – schema, care intr-un an, doi, va fi studiata in scoala si cunoscuta pe de rost de orice pusti, mai mult sau mai putin sarguincios, revolutionara schema propusa de Charles H. Bennett, Gilles Brassard, Claude Crepeau, Richard Jozsa, Asher Peres si William K. Wooters este extrem de simpla. vm759j2546ymmf
Fie Ij> - starea particulei care trebuie teleportata. Vom numi doua personaje fictive ale povestii noastre, Alice – careia I se incredinteaza spre teleportare – si Bob – care asteapta cu nerabdare sa se petreaca minunea si sa-l capete pe Ij>. Presupunem ca Alice si Bob au impartit deja pe din doua o pereche de particule EPR. Acum Alice nu mai are nimic de facut decat sa efectueze o masuratoare Bell asupra sistemului format din Ij> si propria sa particula EPR. In urma acestei masuratori, Alice va obtine patru rezultate posibile, corespunzand celor patru stari ortogonale numite stari Bell. Stabilindu-si anterior un cod prin care fiecarui rezultat ii era asociata o singura transformare locala, Alice ii poate transmite lui Bob un semnal constand din doi biti de informatie, printr-un canal de comunicatie clasic. Astfel Bob va afla ca propriei sale particule EPR i s-a intamplat “ceva” si ca, aplicandu-i transformarea corespunzatoare codului primit de la Alice, il va obtine tocmai pe Ij>.
SCHEMA CLASICA DE TELEPORTARE
If >
Alice
Bob
Dupa ce Alice si Bob au impartit o pereche de particule cuplate, Alice realizeaza o masuratoare Bell a starii rezultate in urma interactiunii dintre particula sa EPR si particula de teleportat, comunicandu-i lui Bob. Prin mijloace clasice, care dintre cele patru rezultate posibile a fost obtinut. Atunci Bob ii aplica particulei sale, care, cuplata fiind cu geamana lui Alice, a suferit deja transformarea menita sa reproduca starea particulei de teleportat, transformarea unitara corespunzatoare. Teleportarea a reusit !
If >
B
Bob
Puls ultraviolet
T
A
X
If>
polarizator
Alice
If>
mesaj clasic
beam-splitter
Un puls ultraviolet strabate de 2 ori un cristal (al carui indice de refractie are un comportament nelinear), generand o pereche de fotoni cuplati deplasandu-se catre stanga (T, X) si o alta - catre dreapta - care va fi folosita drept pereche Alice-Bob. Fotonul de teleportat este preparat prin modificarea polarizarii lui T si apoi combinat cu fotonul lui Alice - A - intr-un beam-splitter. Cand ambele detectoare sunt declansate simultan, s-a “masurat” starea Bell If> a perechii de fotoni A si T, care nu necesita nici un fel de transformare unitara. Rezulta ca particula lui Bob - B - este in starea preparata din T. X este folosit doar pentru a se vedea ca T a fost intr-adevar produs.
EXPERIMENTUL DE LA INNSBRUCK
EXPERIMENTUL DE LA ROMA
Bob
puls ultraviolet
b1
b2
a1
a2
Alice
Perechea de fotoni produsa de un puls UV intr-un cristal nelinear este prelucrata, separandu-se componentele orizontala si verticala ale polarizarii fiecarui foton. Rezultatul consta intr-o superpozitie de cai, a1 si a2, ale unui foton polarizat vertical, deplasandu-se spre stanga si o a doua superpozitie, b1 si b2, a unui foton polarizat deplasandu-se spre dreapta. Caile respective sunt cuplate doua cate doua. Fotonul de teleportat se obtine tot prin prepararea polarizarii cailor a1 si a2, dupa care Alice efectueaza masurarea starii Bell a celor doua grade de libertate a fotonului - polarizare si pozitie. Unul dintre cele patru detectoare va fi declansat, indicandu-i lui Bob ce transformare unitara trebuie sa ii aplice fotonului obtinut prin combinarea cailor b1 si b2, pentru a obtine fotonul preparat anterior.
GAURI NEGRE - GAURI DE VIERME (WORMHOLES)
“Gaurile negre detin premiul cel mare in vrajitoria moderna si se spune ca sunt tuneluri legand Universul nostru cu taramul de basm al unui numar infinit de alte universuri. Trucurile matematice care leaga intre ele diverse spatiu-timpuri nu genereaza neaparat o fizica de calitate…”
(E.R. Harrison)
Gaurile negre sunt obiecte ceresti, care, intr-un fel, pot dicta soarta Universului nostru. Karl Schwarschild reuseste sa gaseasca o solutie de mare eleganta pentru un corp sferic aflat intr-un spatiu gol (lipsit deci de materie). Aceasta solutie vine imediat dupa publicarea de catre Einstein a faimoasei ecuatii care sta la baza teoriei relativitatii generale, solutie cunoscuta sub numele de “metrica lui Schwartschild” :
ds2=c2(1-2GM/c2r)dt2-dr2/(1-2GM/c2r)-r2(dθ2+sin2θ dφ2)
Spatiu-timpul este curbat intr-o asemenea masura in jurul corpului respectiv, incat acesta devine practic invizibil. Altfel spus, daca raza corpului a atins valoarea r, am putea spune “pragul” Schwarschild, el si-a inceput calatoria fara intoarcere spre nefiinta, devenind o gaura neagra. Inauntru se petrec fenomene la care lumea “normala” nu are acces – spatiul devine timp, iar totul se prabuseste spre centrul care s-a transformat intr-o singularitate.
Ceea ce ne intereseaza insa pe noi in continuare este ca, pe langa spectaculozitatea unor asemenea rezultate, trebuie spus ca gaurile negre au o importanta cu totul aparte in fizica, astronomie si cosmologie. In primul rand pentru ca, tinand seama ca ele reprezinta stadiul final al colapsului unor stele cu masa egala cu cel putin trei mase solare, este de presupus ca foarte multe stele s-au si transformat sau urmeaza sa se transforme in gauri negre. Apoi, pentru ca neuniformitatile gravitationale este posibil sa fi generat o multime de minigauri negre in Universul timpuriu. In fine, pentru ca formarea unei gauri negre este foarte importanta pentru evolutia Universului, mai ales ca in timpul Big-Bang-ului, ca si in momentul mortii universului, conditiile sunt extrem de asemanatoare cu cele dintr-o gaura neagra.
Evident ca o gaura neagra nu poate fi observata direct, si anume pentru ca lumina, “vehiculul” care ne aduce informatia vizuala despre orice “lucru” existent in afara fiintei noastre, nu poate parasi suprafata sa si in consecinta … nu are “ce” sa ajunga la noi. Si totusi, gaurile negre sunt unele dintre cele mai studiate corpuri ceresti, mai ales de catre fizicienii teoreticieni si matematicieni.
Metrica Schwarzschild descrie si o a doua posibilitate, cea a ceea ce putem numi “gaurile albe”. Adica, in loc de o particula, de exemplu, a carei distanta, r, sa scada pana la raza Schwarzschild, rs (orizont), si in continuare pana la zero – singularitatea, am putea avea o particula care sa “migreze” spre orizont din interior, r crescand deci dinspre singularitate spre rs si mai departe, transformand ceea ce in interiorul gaurii este timp in ceea ce in exterior este spatiu. Particula “iese” astfel spre orizont si nu se mai poate intoarce. In loc de o gaura neagra, avem acum de-a face cu o gaura alba. Dupa un exercitiu cu care ne-am obisnuit, particulei ii trebuie, in sistemul propriu, un timp finit (cateva microsecunde) pentru a realiza acest lucru. Pentru un observator extern al fenomenului, aceasta durata de timp are insa dimensiuni infinite.
Exista totusi o deosebire fundamentala fata de “solutia neagra” (si “pesimista”)! Nu putem explica originea gaurii albe. Din acest punct de vedere, gaura alba este acauzala. Iar daca va veti imagina cumva ca raspunsul ar putea fi identificarea acestei origini cu insasi singularitatea, atinsa in mod fatal de particulele transgresand orizontul evenimentelor, veti realiza imediat ca nu se poate. Pentru ca din nou ne-am lovi de imposibile paradoxuri temporale, generate in ultima instanta de violarea cazualitatii: simplificand lucrurile, particula ar urma sa “iasa” inainte de a fi “intrat” ! Sau, daca nu despre o particula este vorba, ci despre o fiinta, aceasta ar reapare in lume inainte de a se fi nascut, si-ar putea intalni parintii sau bunicii sau chiar pe sine – cu libertate nelimitata de actiune, inclusiv de a-si ucide propriul ego.
WORMHOLES
Si daca totusi gaurile albe ar putea fi create si ar exista in perechi cu gauri negre, aceasta nu s-ar putea intampla in acelasi univers sau daca s-ar intampla in acelasi univers, ar implica spatiu-timp diferite.Asa se naste ideea – unii ar spune chiar necesitatea – existentei, generarii unor punti de legatura, neasteptate cai de acces, intre universuri sau spatiu-timpuri paralele. Adevarate tuneluri care au primit straniul nume de “gauri de vierme” – wormholes. Un concept nu foarte nou si, mai ales, imaginat de oamenii de stiinta inaintea autorilor de science-fiction. Pentru ca inca de prin anii 1950, Einstein si Rosen (acelasi din faimosul “paradox Einsten-Podolski-Rosen”) au imaginat un nou tip de sfarsit pentru existenta materiei care se prabuseste intr-o gaura neagra. Cum spune Isaac Asimov in minunata sa carte “The Collapsing Universe”, materia care se “imbulzeste” in gaura neagra poate, in principiu, sa se “strecoare” afara…
GAURA ALBA
GAURA NEAGRA
WORMHOLE
Acest transfer de materie, care se poate efectua practic instantaneu pe distante enorme (milioane sau miliarde de ani lumina), nu se poate face in mod “obisnuit”, caci nu se poate pune de acord viteza luminii, ca viteza limita
in Univers. El implica niste…cai speciale, un fel de tunele, “punti Einstein-Rosen”, cu le numeste Asimov, care nu pot avea caracteristicile temporale ale Universului nostru si prin care materia comprimata, strivita, in gaura neagra, explodeaza cu o enorma degajare de energie intr-un alt univers.
Gaurile albe (despre care a inceput sa se vorbeasca sub acest nume spre mijlocul anilor 1960 si pentru care, conform ideii lui Novikov si Ne’eman, quasarii ar putea fi un bun candidat), se pot foarte bine imagina ca niste mini-Big Bang-uri, care tot aduna mereu energia lor, pregatindu-se pentru Big-Bang-ul adevarat care da nastere Universului si genereaza radiatia de fond care “umple” intreg Universul la o temperatura de trei grade Kelvin si pentru a carei descoperire, Arno Penzias si Robert Wilson au luat in 1980 Premiul Nobel.
Marea problema care apare aici este urmatoarea: de unde isi ia Universul enorma energie de care are nevoie pentru a parcurge ciclurile evolutiei sale ? Daca nu cumva Universul nostru insusi este o imensa gaura neagra, care, la sfarsitul expansiunii, se “angajeaza” in procesul de comprimare, sfarsind prin a trece printr-o gaura de vierme inapoi in timp intr-un alt… el insusi !
Pare ciudat ? Desigur. Nu contrazic toate acestea ceea ce am prezentat si am incercat sa si justificam, nu doar sa explicam, pana acum ? Cum s-ar putea concepe “viata” in interiorul unei gauri negre ? Fara a renunta la toate cele spuse, lucrurile pot sta si putin altfel. Pentru ca, asa cum se intampla destul de des in fizica, este importanta scara la care se discuta procesele si fenomenele ! In ce fel ? Exista o diferenta esentiala intre gaurile negre “normale”, cele despre care am vorbit pana acum, si posibilele gauri negre uriase. Caci, pe parcursul unor perioade suficient de indelungate de timp – sa zicem de cateva miliarde de ani – in nucleele masive ale unor galaxii gigante se pot dezvolta si asemenea gauri negre, de dimensiuni enorme : supergauri, cum le numeste E.R. Harrison. Riscul pentru ca un corp sa fie distrus, anihilat, in prezenta unei gauri negre, apare atunci cand densitatea medie a corpului este inferioara celei a gaurii negre. Densitatea unei gauri negre este insa invers proportionala cu patratul masei sale (usor de verificat). O gaura neagra cu masa egala cu o masa solara are o densitate de 1016 g/cm3, pe cand una de o suta de milioane de ori mai grea va avea o densitate de numai 1g/cm3, iar densitatea unei gauri negre de trei miliarde de mase solare ar fi mai mica decat cea a aerului la nivelul marii ! Cu alte cuvinte, daca o nava cosmica ar ajunge in vecinatatea unei asemenea supergauri negre, ea nu va intampina nici un fel de … “neplaceri”; mai mult pasagerii navei s-ar putea sa nici nu-si dea seama cand au traversat orizontul evenimentelor. Drumul este deschis spre gaura de vierme, care urmeaza sa “canalizeze” nava spre poarta de iesire, adica spre gaura alba. Doar ca, asa cum spuneam, cauzalitatea face imposibila “iesirea” in acelasi univers sau macar in acelasi spatiu-timp !
SALTUL IN HIPERSPATIU
Desenele de pe pagina urmatoare exprima mai clar decat orice cuvinte ideea – pe cat de simpla, pe atat de dificil de realizat – a saltului in hiperspatiu: atunci cand avem nevoie sa ajungem “in timp util” dintr-un punct in altul, pe traseul calatoriei noastre cosmice, nu avem decat sa … “indoim” spatiul, ca atunci cand ne jucam, de pilda, cu o furnica pusa pe o foaie de hartie, pe care o indoim pentru a o face sa ajunga, sa “cada”, practic instantaneu, intr-o alta zona.
Se ridica bineinteles doua intrebari: este posibil de realizat “tehnic” acest lucru ? Si, cealalta intrebare, mult mai dificila si mai profunda: este posibil, in principiu, sa luam in considerare o asemenea posibilitate ?
Sa ne oprim la prima intrebare. La nivelul dezvoltarii tehnologice actuale, dar si al intelegerii stiintifice a naturii, raspunsul cel mai cinstit este : nu. Este insa acesta un lucru cu adevarat irealizabil ? Sa ne amintim cateva dintre discutiile legate de unificarea fortelor fundamentale in natura si, din nou, sa facem apel la “zestrea” pe care ne-a lasat-o Einstein.
Dupa cum bine stiti, exista – sau mai bine zis, cunoastem – la ora actuala patru forte fundamentale: gravitationala, slaba, electromagnetica si tare. Ele s-au desprins, daca ne putem exprima altfel, dintr-un trunchi comun, existent inca din prima secunda de viata a Universului. Marea provocare pe care si-au autoasumat-o fizicienii este deci de a intelege modalitatea de realizare a unificarii lor. Lasand la o parte termenii tehnici, unificarea a doua forte, sa zicem, de exemplu, gravitatia si electromagnetismul, care, dupa cum vom vedea imediat, ne intereseaza si pe noi, inseamna inlocuirea lor cu o singura forta, avand caracteristicile ambelor.
Altfel spus, intr-o astfel de situatie, “surse” de camp electromagnetic ar putea fi utilizate pentru a produce camp gravitational. Solutia, la nivelul sugestiei teoretice naïve, ar fi deci simpla: folosim, pe nava, o sursa electromagnetica suficient de puternica, pentru a produce un camp gravitational suficient de intens pentru a “indoi” spatiul de o zona suficient de extinsa. Indoirea spatiului ar urma sa fie calculata in asa fel incat sa permita deplasarea navei intre doua puncte, intr-un interval de timp rezonabil de scurt pentru a da sens calatoriei. Evident ca o suita de asemenea “indoiri” ar duce la parcurgerea unor distante cosmice intr-un timp care sa serveasca atingerii scopului propus. Si aici apare si prima problema “de principiu”: presupunand realizabila ceea ce am numit o indoire a spatiului, nu va avea acelasi efect si asupra timpului ? Ar fi evident tentant sa incercam, oricat de aproximativa, o estimare cantitativa. Sa presupunem, de exemplu, ca am dori sa incercam “scurtarea” drumului intre doua puncte situate la o distanta de un an-lumina. Sa mai presupunem ca am lua in considerare doar masa totala a regiunilor spatiale de plecare si sosire, pe care le vom nota cu M1, respectiv M2. Conform legii atractiei universale, intre cele doua mase (zone, in cazul nostru) se exercita o forta:
F=G M1 M2/r2,
d1
1
2
2
1
d2
unde G este constanta atractiei universale, iar r este distanta dintre cele doua mase.
A indoi spatiul este echivalent in cazul nostru cu a reduce distanta r la o distanta r1, mai mica decat r de, sa presupunem, K ori: r1=r/K. Se vede imediat ca acest lucru este echivalent cu multiplicarea fortei de atractie cu un factor K2.
Sa vedem deci mai intai ce s-ar intampla in conditiile pe care le-am presupus noi. Pentru a nu va obosi cu prea multe cifre si calcule, sa alegem o “indoire” de numai K2=106 . In acest caz, distanta initiala pe care o avem de parcurs, r =1 a.l.=9,46x1012 km, va fi redusa de 1000 de ori, la r1=9,46x109 km, cam de o suta de ori distanta Pamant-Soare.
Intrebarea legitima urmatoare ar fi: ce economie de timp am realizat astfel ? Inainte de a raspunde, va trebui sa mai verificam ceva: daca viteza pe care o atribuim navei noastre cosmice nu cade cumva sub incidenta paradoxurilor temporale, in particular cel asa-numit “al gemenilor”. Pentru aceasta trebuie sa ne amintim din teoria einsteiniana a relativitatii ca factorul de dilatare temporala este :
γ= (1-β2)-1/2
Intr-o formulare aproximativa, g este factorul cu care se multiplica pentru observatorul “din punctul de plecare” timpul scurs pe nava.
Sa alegem pentru viteza de deplasare, v, valori care sa reprezinte diferite “fractiuni” din viteza luminii, de la o miime (300 km/s) pana la 99%. b va fi astfel:
b=v/c-0,001;0,01;0,1;0,2;0,3;0,4;0,5;0,6;0,75;0,9;0,99;
ceea ce arata ca factorul g incepe sa ridice probleme incepand cu viteze de peste 75% din viteza luminii (pentru care g = 1,51 , ajungand la g = 7,088 pentru v=0,99 c).
Sa ne multumim atunci cu o viteza “modesta” de numai 3000 km/s, adica v=0,01 c.
Astfel, distanta r1 va fi parcursa de nava in timpul t=r1/v=3,15x106 s, adica aproximativ 875 ore, putim mai mult de o luna (ceea ce, fata de durata initiala de un an, reprezinta evident un progres).
In fine, presupunand la urma urmei ca a) problema este rezolvabila in principiu si ca b) viteze de ordinul sutelor si miilor de kilometri pe secunda sunt (vor fi) efectiv realizabile, mai raman inca probleme tehnice legate de efectul acestor viteze asupra navei, ca sa nu mai vorbim, de efectul indoirii in sine a spatiului asupra tuturor obiectelor si fiintelor care intra an joc.
Un ultim comentariu la acest punct: marile probleme pentru orice vehicul in deplasare provin nu atat de la viteza cu care se deplaseaza, cat de la acceleratiile la care este supus. Ne putem gandi, insa, in cazul saltului in hiperspatiu ca, din nou intr-o formulare aproximativa, ar fi vorba de fapt de un fel de … “cadere libera” a navei pe distante de unul sau cateva zeci sau cine stie cati ani-lumina. Evident insa in final va trebui sa ne confruntam cu problema deceleratiei. Ce poate sa insemne acest lucru ? De exemplu, in cazul discutat mai sus, daca presupunem ca franam in doua etape, mai intai pe durata a 50 de ore pana la atingerea vitezei de 12 km/s (cam cat viteza de desprindere de pe Pamant), apoi pe parcursul a inca 20 de minute, pana la o viteza de “aterizare” de circa 500 km/h, acceleratiile implicate (de fapt deceleratiile) ar fi de ordinul a 1,69 g, respectiv g (unde g este acceleratia gravitationala la suprafata Pamantului), adica fara sa ridice probleme.
WARP
Unul dintre mijloacele de transport inventate de scriitorii de SF pentru a depasi viteza luminii este tehnica WARP. In traducere warp vine de la verbul englez “to warp” adica “a indoi”.
Ideea de baza este urmatoarea. In jurul navei va fi creat un camp gravitational astfel incat spatiul de dinaintea navei se va contracta iar cel din spatele navei se va dilata. Einstein, prin teoria sa spune ca nici un fenomen nu poate depasi viteza luminii dar nu spune ca spatiul nu ar putea fi contractat si dilatat cu o viteza mai mare decat cea a luminii.
In plus nava noastra se va afla intr-o bula spatio-temporala care o va proteja de indoirea spatiu-timpului. In interiorul acestei bule nava nu va depasi viteza luminii dar in exterior bula (prin contractia si dilatarea spatiului) se va misca mai repede decat lumina.
In acest tip de transport apar doua dificultati majore.
Prima este aceea ca pentru a mentine bula (care are tendinta de a fi strivita de fortele de greutate implicate in contractia si dilatarea spatiului) avem nevoie de o forta antigravitationala care este deocamdata de domeniul viitorului (cercetari se fac cu magneti supraconductibili).
O alta problema este energia necesara care trebuie folosita. De unde putem obtine o astfel de energie. Exista mai multe variante: energia punctului 0 (energia care tine protonii legati intre ei si da consistenta materiei), energia vidului (extragere de energie din fluctuatiile vidului = crearea si anihilarea spontana de particule), capturarea unui quasar si folosirea energiei sale.
Toate aceste variante sunt de abia la inceputul descoperirii lor, asteptand sa fie puse in aplicare de vreun alt Einstein, si sa dea umanitatii roadele unei stiinte extrem de importanta in viata de zi cu zi, fizica….

variante existentiale dupa 2012....

O lume întreagă este interesată de ce va aduce anul 2012. S-au creat adevărate scenarii despre acest an. Mulţi cred că începând cu 2012 vor urma asupra Pământului numeroase nenorociri care pot duce la distrugerea planetei. Alţii vin cu argumente descriind noi posibilităţi şi oportunităţi pe care acest an le va aduce omenirii.
Lumile invizibile au planuri măreţe pentru Pământ. Am intrat în contact cu multe entităţi înalte de lumină, dar niciuna dintre ele nu a făcut măcar o aluzie în privinţa declanşării unui dezastru în masă.
Desigur că Pământul se află în procesul de ascensiune şi asta impune mari transformări, însă cu efect benefic. E clar că în anumite locuri din lume vor apărea cutremure de pământ. Ştim cu toţii că Pământul adună în el multă negativitate şi este firesc ca aceasta să iasă la suprafaţă pentru a se transforma. Să nu uităm că Pământul ne dă roadele lui, şi cu cât acesta se va elibera de rău, cu atât aceste roade vor fi mai curate. Experimentăm dimensiuni superioare dar ne hrănim tot 3D, iar acest lucru trebuie să se schimbe.
Pământul îşi schimbă din zi în zi vibraţia şi se pregăteşte pentru saltul cuantic în dimensiunea a cincea. Puţini ştiu că în ţara noastră există porţiuni în care deja se manifestă dimensiunile a patra şi a cincea. Aceste locuri sunt de obicei zone de pădure sau terenuri nepopulate, căci omul cu vibraţia sa scăzută ar influenţa locul şi i-ar schimba vibraţia. Aceste zone ar trebui să se extindă, însă totul depinde şi de curăţenia oamenilor prezenţi acolo. După cum vedeţi, totul depinde de om, nu de voinţa lui Dumnezeu. Dacă ar fi numai după El, Pământul ar fi intrat mai de mult în dimensiunile superioare.
Oamenii au obligaţia să-şi purifice încărcătura karmică, să accepte transformările şi schimbările vieţii lor şi să fie mai deschişi la nou. Mulţi confraţi de-ai noştri vor pleca la ceruri pentru că nu vor fi compatibili cu noile frecvenţe ale Pământului. Cei prin care se manifestă razele 1 şi 6 se vor retrage. Raza 1 a voinţei şi a puterii şi 6 a devoţiunii şi sacrificiului nu îşi vor mai găsi locul în aceste timpuri. Voinţa impusă şi folosirea puterii în mod egoist precum şi devotamentul şi sacrificiul pentru cauze pierdute si limitate trebuie să dispară. Este timpul manifestării razei a 7-a, a ritualurilor şi ceremoniilor şi a transmutanţei. Este păcat însă că subraza a 7-a a ceremonialurilor şi ritualurilor malefice a luat o aşa mare amploare în ultimul timp. Dar şi de aici omenirea are de primit lecţii.
Omenirea va trebui să înveţe să se detaşeze de bunuri materiale şi de persoane, să devină mai responsabilă şi să se poată autocontrola. Aceste sunt karmele ei cele mai grele – posesivitatea, violenţa şi iresponsabilitatea. Desigur că şi în acest caz vor exista elevi silitori şi mai puţin silitori. Important este că în timp totul se va regla. Lumile invizibile veghează asupra noastră şi ne vor ajuta să ne regăsim natura divină.
În aceste timpuri gândirea negativă nu îşi mai are rostul. Din ce în ce mai mult mintea noastră va deveni creatoare, iar dacă veţi gândi negativ nu veţi mai putea rezona cu dimensiunile superioare.
Inima voastră va trebui să devină mai iubitoare. Prin natura naşterii voastre toţi puteţi fi iubitori, însă unii dintre voi, din cauza unor mari suferinţe avute în vieţile anterioare sau în această viaţă, v-aţi zăvorât inimile. E timpul eliberării acum. Sunteţi chemaţi să sacrificaţi ceva inferior pentru ceva superior. Va trebui să vă delăsaţi de tot ce nu mai corespunde cu dimensiunile superioare. Suntem tare iubiţi de Dumnezeu şi ai Lui, noi suntem cei care nu ne iubim şi nu ne respectăm unii pe alţii!
Nu mai creaţi atâtea scenarii macabre despre 2012 şi anii următori lui. Până şi entităţile lumilor invizibile se sperie de tot ce gândiţi voi.
Veţi trăi în 2012 şi după exact cum veţi gândi, căci dimensiunile superioare vă dau posibilitatea să deveniţi creatori.
Creatori a ce? Doriţi pentru următorii ani ceva mai bun? Începeţi de azi sau de ieri. Veţi primi ceea ce meritaţi şi creaţi. Cerul munceşte din plin pentru eliberarea voastră de sub influenţa egoului, important este să vă doriţi şi voi asta. Lumile invizibile trebuie să lucreze mână în mână cu lumea vizibilă pentru ca Marea Trecere să poată fi realizată cu succes. Treceţi prin încercări? Şi ce dacă, veţi reuşi! Cerul nu vă va da niciodată ceea ce nu puteţi să duceţi.
Dimensiunile superioare au nevoie de oameni superiori şi pentru asta trebuie să depuneţi eforturi. Nu mai lăsaţi în seama lui Dumnezeu totul. Munciţi alături de El la propria voastră transformare. Acum este timpul cel mai propice. Munciţi pentru reabilitarea voastră! Nu mai căraţi după voi poverile trecutului, înrădăcinaţi-vă în momentul aici şi acum şi trăiţi fără mari aşteptări, mai ales în acest moment când înţelegeţi că nu mai puteţi controla lucrurile.
Deveniţi proprii voştri salvatori!
Este timpul expansiunii conştiinţei, mintea şi inima voastră trebuie să se alinieze spre a vă permite accesarea dimensiunilor superioare. Este timpul propice formării unui nou regn, cel spiritual, în care omul să gândească şi să trăiască înalt.
În 2012 şi după vom primi ce vom merita. Cerul nu creează pentru Pământ niciun scenariu pentru 2012 şi după. Noi suntem cei ce îl creăm, în fiecare zi. Dacă trecerea va fi mai uşoară, înseamnă că ne-am asumat unele lecţii, dacă nu,…
Eu una folosesc tot ce îmi stă la îndemână pentru propria mea transformare. Procesul este destul de lent, dar cu răbdare se pot obţine rezultate satisfăcătoare.
Tu, prietene, ce faci în fiecare zi a vieţii tale pentru propria transformare? Eşti pregătit pentru Marea Trecere?
Pământul se pregăteşte, tu ce faci?

12 feb. 2011

marele accelerator de la CERN si multiuniversurile....

Este de-a dreptul  o binecuvantare pentru umanitate existenta unor oameni  de talia vizionarului Petre Razvan care incearca sa inteleaga inaintea altora cum este structurat universul, dar mai presus de toate  care incearca sa  explice prin rationamente pertinente existenta unor energii si entitati putin palpabile.Tot respectul,admiratia ,consideratia si dragostea mea.Sper ca DUMNEZEU sa-i lumineze in continuare caile pentru ca la randul sau sa ne instruiasca si pe noi,cei din linia a 2 a.Asa cum fiecare are o melodie preferata la un moment dat al existentei lui, in acelasi mod melodia mea preferata este acum acest articol.....

MARELE ACCELERATOR DE PARTICULE SUBTERAN SI SUPRADIMENSIUNILE

 - Evenimentul care va unifica stiinta cu ezoterismul -

Acceleratorul de particule de la CERN, Geneva
Foto 1: În interiorul marelui accelerator de particule
Marele experiment de la Geneva a fost repornit. Presa scandaloidã a reînceput isteria: "Dacã ceva nu merge bine, Europa riscã sã fie înghititã de o gaurã neagrã!. Oare pentru asta s-au cheltuit 1 miliard de euro si au colaborat 7000 de fizicieni din toatã lumea?!"
Este cel mai costisitor experiment al fizicii, dar cu o mizã pe care necunoscãtorii nu o înteleg. S-a spus cã experimentul va reface conditiile imediat ulterioare Big Bang-ului care a creat lumea. Ei, si ce? S-a mai spus cã astfel se va valida binecunoscuta teorie a corzilor (string theory). Mare scofalã! Ei bine, dragi semeni, trebui sã stiti cã teoria corzilor este dragã multor fizicieni, inclusiv lui Stephen Hawking (genialul savant paralizat si mut), fiindcã ea ar putea explica formarea universului din nimic si ar cuprinde într-o singurã ecuatie toate fenomenele posibile. Ar fi un eveniment stiintific epocal dacã "teoria totului" ar fi confirmatã. Se stie cã fizica modernã este alcãtuitã, în principal, din multã matematicã si imaginatie. Dar pentru a-si mentine statutul respectabil de stiintã, toate speculatiile sale trebuie validate prin experimente. Progresul teoretic actual este atât de mare, încât numai un experiment de talia celui care se desfãsoarã la Geneva, sub pãmânt, poate aduce un progres real, atât de mult asteptat în Fizicã.
Dar mai este ceva de adãugat, chiar si mai important. Teoria corzilor sustine cã spatiul nu are doar 3 dimensiuni (cele cu care suntem obisnuiti), ci mai multe, cel putin 9! Este drept cã savantii nu prea ne lãmuresc cum aratã celelalte 6 dimensiuni, dar acest lucru se poate corecta cu timpul. Însã ecuatiile teoriei sunt precise si clare: spatiul are nevoie de cel putin 9 dimensiuni pentru a exista. Nu e nici un dubiu. Prin urmare, dacã experimentul de la Geneva va reusi, iar teoria corzilor va fi validatã, vor trebui rescrise toate manualele de fizicã, mentionând negru pe alb cã SPATIUL ESTE MULTI-DIMENSIONAL. Iatã cã viziunile scriitorilor de Science-Fiction prind viatã si lumea întreagã va trebui sã se obisnuiascã cu ideea cã existã dimensiuni invizibile, în care pot exista forme de viatã inimaginabile deocamdatã.
Mutându-ne atentia acum în domeniul Ezoterismului, aici se stie de mult timp, de mii de ani chiar, cã spatiul este multi-dimensional. Face parte din ABC-ul ocultismului cã, pe lângã planul fizic, comun, mai existã planul sau lumea "etericã", invizibilã ochiului liber. Dincolo de eteric (adicã având o vibratie superioarã) existã lumea "astralã", care este si mai rafinatã; iar dincolo de ea existã lumea "mentalã", de o extrem de mare subtilitate. Aceste lumi coexistã în acelasi spatiu, fãrã a se deranja reciproc, ba chiar fãrã a se observa, fiecare dintre ele tinând de altã dimensiune, de altã vibratie fundamentalã. În fiecare dintre ele trãiesc fiinte specifice lumii respective. Aceasta este viziunea ezotericã, veche de când lumea. Nu mai este mult, poate câtiva ani, pânã când Fizica se va pune de acord cu Ezoterismul în aceastã privintã. Aceasta este marea mizã stiintificã, epistemologicã si spiritualã care se joacã acum la marele accelerator de particule de la CERN-Geneva.
Stiinta ultimelor decenii a rãsturnat paradigma fizicii clasice. Astãzi, chiar si la nivel de liceu, se învatã despre mecanica cuanticã si rezultatele sale paradoxale. Se stie astãzi cã lumea atomicã, ce stã la baza realitãtii nostre aparent "solide", nu este deloc solidã si stabilã, cum ne-am fi imaginat. Nu! Distantele dintre atomi sunt comparabile cu distantele dintre planete si sisteme solare. Prin urmare, obiectele "solide" ale lumii materiale sunt alcãtuite în proportie de 99% din... vid. Alt exemplu, electronii nu urmeazã niste traiectorii în jurul nucleului atomic asemenea Pãmântului în jurul Soarelui. Nu! Electronii apar si dispar tot timpul în orbitele lor circumatomice. Mai mult, teoria corzilor explicã cã electronii nu sunt niste particule, ci rezultatul rotirii în jurul propriilor axe a unor mini-corzi subcuantice... Alt exemplu, principiul de incertitudine al lui Heisenberg: nu putem cunoaste decât fie pozitia unei particule subatomice, fie viteza sa, niciodatã amandouã în acelasi timp. Prin urmare, la nivel atomic nu putem avea certitudini, ci doar probabilitãti. Alt exemplu, dualitatea corpuscul-undã: oricare particulã are asociatã o oscilatie (ba, recent, s-a stabilit cã si obiectele macroscopice respectã acest principiu dual). Prin urmare, lumina poate fi analizatã fie ca flux de fotoni, fie ca vibratii în spectrul electromagnetic. Nu putem spune cã lumina este ori particulã, ori vibratie, ci trebuie sã ne multumim cu compromisul de a spune cã este amândouã, în functie de ce ne intereseazã... Un experiment recent a confirmat cã douã particule cuantice, separate la un moment dat si trimise în colturi opuse ale universului, pãstreazã o legãturã simpateticã între ele, indiferent de distanta care le separã... Si mai incredibil, experimentele au arãtat cã particulele cuantice nu actioneazã mecanic si orb, ci dimpotrivã au un rudiment de constiintã, putând influenta experimentele într-un mod semnificativ statistic, interactionând cu intentiile experimentatorilor. Sunt doar câteva fapte si axiome stiintifice moderne, care ar trebui sã ne dea de gândit...
Aceste principii ale fizicii bulverseazã modul de gândire newtonian, liniar, pe care îl folosim în viata de zi cu zi. Noua paradigmã obligã la reformulãri filozofice si o abordare plinã de respect a cunoasterii ezoterice, spre care, neîndoielnic, se îndreaptã gândirea stiintificã a secolului 21. Ezoterismul oferã si metode practice de cercetare a dimensiunilor ascunse ale Spatiului, asa cã fizicienii pot beneficia imens din aceastã conlucrare. La rândul sãu, cunoasterea ezotericã ar fi validatã de stiinta oficialã, iesind astfel din conul sãu de umbrã (ocult) si nemaiputând fi respinsã pe motive religioase, ideologic-materialiste sau semidocte.

VIBRATII SI INFINITURI

Motto: ...infinituri cuprinse în alte infinituri... precum pãpusile rusesti...
Studiul micro-universului i-a apropiat pe fizicienii contemporani de celelalte dimensiuni spatiale, ascunse oricãror instrumente inventate pânã acum. Fiind infinit de mici, particulele subcuantice au fost gãsite întâi cu ajutorul aparatului matematic. Viitorul ne va arãta dacã pot fi si vizualizate.
Savantii au observat uimiti cã particulele subatomice fac parte dintr-o lume diferitã de cea fizicã, au un comportament diferit si, mai mult, par a avea chiar constiintã, una redusã, desigur, dar realã! Particulele cuantice par vii, cu personalitate, comparativ cu cele fizice - care sunt identice si interschimbabile. Aceasta concordã cu stiinta ezotericã, ce afirmã cã energia subtilã (numitã prana, qi, eter etc) este inteligentã, într-un mod rudimentar. Cei care practicã vindecãrile cu (bio)energie stiu cã energia pe care ei o introduc în corpul pacientului merge, ghidatã de propria ei inteligentã, cãtre locurile bolnave, într-un mod ce depãseste puterea noastrã de întelegere. Prin urmare, Fizica descoperã astãzi tocmai enigmaticele particule eterice, despre care savantii vorbeau încã de acum un secol, fãrã a avea atunci confirmãri experimentale.
Iatã un dublu rationament sintetic: Cum frecventa unei oscilatii este, prin definitie, invers proportionalã cu lungimea sa de undã, rezultã cã, cu cât câmpul de fortã vibreazã mai rapid, cu atât mãrimea particulelor sale fundamentale trebuie sã fie mai micã (comparabilã cu lungimea de undã). Si invers, cu cât descoperim particule mai mici (numite de fizicieni "cuantice") si având proprietãti evident diferite, înseamnã cã ele fac parte dintr-o ALTÃ LUME, numitã generic "subtilã", clãditã pe un câmp de o vibratie mai înaltã.
Coroborând Ezoterismul cu Fizica, putem trage o primã concluzie importantã. Lumea etericã, mai subtilã ca vibratie decât cea fizicã, este compusã din "particule", numite azi cuantice (etheroni), mult mai reduse dimensional decât atomii.
Cât de mici sunt etheronii? Sã considerãm cã electronul este o astfel de particulã etericã.
Notã: Fizica ne spune cã curentul electric este un nor electronic în miscare. Clarvãzãtorii spun cã el apare ca un flux eteric. Sunt douã perspective diferite care se confirmã reciproc, rezultând cã electronii sunt particule eterice. Poate cã electronul nu este cea mai micã particulã etericã, dar pentru a scurta speculatiile, îl vom lua drept referintã.
De obicei, se considerã cã un electron este un punct fãrã mãrime, desi unele experimente au dat o valoare maximã a electronului de 10-22 metri. Tinând cont cã ordinul de mãrime al atomilor fizici este de 10-10 metri, atunci putem presupune, pentru scopul limitat al acestei lucrãri,  cã un "atom" eteric sau "etheron" ar fi de un bilion de ori mai mic decât un atom fizic (10-12).
Notã: Într-un documentar stiintific, un indian nativ american conducea echipa de filmare printr-o pãdure. S-au oprit lângã o piatrã ciudatã, despre care tatãl povestitorului îi povestise în copilãrie cã, fiind rãnit la o vânãtoare si aflându-se în pragul mortii, îi salvase viata. Indianul vãzuse cum din piatrã iesiserã niste oameni miniaturiali, pitici, care îi oblojiserã rãnile. Dupã o zi si o noapte, indianul îsi reveni complet, rãspândind vestea despre "piatra sacrã". Putem explica aceastã întâmplare (si multe altele similare din toate traditiile pãmântului) prin faptul cã acei pitici (gnomi, in traditia ezotericã) sunt locuitori eterici, a cãror comunitate poate încãpea lejer într-un loc de dimensiunile unei pietre. Deci piatra nu ar fi doar o poartã interdimensionalã, ci în ea ar putea încãpea o întreagã lume etericã.
În Ezoterism se vorbeste despre suprapunerea, prin interpenetrarea în acelasi spatiu, a celor 4 sau mai multe planuri existentiale, datoritã vibratiilor fundamentale diferite. Gânditorii contemporani au considerat cã, dacã cosmosului fizic îi spunem uni-vers, atunci întregii Creatii multi-dimensionale i se potriveste numele de multi-vers. Fizica cuanticã a înglobat deja paradigma info-energeticã. Cãrti precum "Tao of Physics", si multe altele care i-au urmat, au revelat legãtura cu Ezoterismul si potentialul spiritual al stiintei moderne.
Citat din "Autobiografia unui yoghin", cap.43 - descrierea pe care Sri Yukteswar o face multiversului:
"Întregul univers fizic, desi pare infinit pentru oameni este, analogic vorbind, suspendat precum o micã cabinã (nacelã) solidã, la aeronava giganticã a universului astral. Nenumãrate sunt într-adevãr galaxiile materiale care se gãsesc împrãstiate în puzderia stelelor si constelatiilor, dar cu mult mai numeroase sunt galaxiile si constelatiile universului astral, ale cãror sisteme solare au planete astrale incomparabil mai frumoase si mai uluitoare decât acelea ale voastre;...
Pentru a întelege lumea mentalã-cauzalã, ce existã la linia de demarcatie dintre materie si spirit, ar trebui sã se detinã o imensã putere de concentrare mentalã, care ar permite sã se vizualizeze, închizându-se ochii, atât cosmosul fizic, cât si cosmosul astral, în întreaga lor imensitate - aeronava astralã luminoasã si micuta sa cabinã solidã sau fizicã -, ca existând doar în gândire (care ar fi deci comparabilã, în aceastã alegorie, cu întreaga atmosferã terestrã – n.n.)."
Cele discutate mai sus în legãturã cu raportul dimensional dintre fizic si eteric poate fi extrapolat la raportul dintre eteric si astral, apoi la raportul dintre astral si mental. Prin urmare, dacã atomul ne apare ca fiind infinitezimal în lumea fizicã, atunci "etheronul" ar fi sub-infinitezimal, iar "astralonul" ar fi sub-sub-infinitezimal, iar "mentalonul" ar fi sub-sub-sub-infinitezimal. (În lipsa altor denumiri consacrate, am folosit acesti termeni inediti.) Vorbim deci de infinituri cuprinse în alte infinituri, precum pãpusile rusesti!
Infinituri in interiorul altor infinituri
Fig. 1: Infinituri în infinituri
Aici ne cam pierdem... Mintea omeneascã nu a fost proiectatã sã jongleze cu infiniturile. Este o sarcinã pentru Mintea lui Dumnezeu. DUMNEZEU ESTE "STÃPÂNUL INFINITURILOR". El poate baleia multiversul cu mintea Sa, într-o fractiune de clipã, de la infinitul mental cel mai mic pânã la infinitul fizic cel mai mare...
CÎT DE MARE ESTE DUMNEZEU? Dumnezeu nu este creat si nici material, dar dacã am dori sã Îl plasãm undeva în acest model al infiniturilor suprapuse, El ar fi cea mai micã fiintã, infinit mai micã decât cel mai mic atom mental, nedetectabilã si de neatins. Dumnezeu este cea mai simplã fiintã, iar omul, printre cele mai complexe. Complexitatea sa armonioasã îl face pe om o fiintã frumoasã, dar simplitatea frumusetii lui Dumnezeu este inegalabilã, este frumusete în stare purã, dupã cum mãrturisesc toti misticii.
Acum, cã ne-am trezit a fi atât de "mari" comparativ cu Dumnezeu, un soi de orgoliu pare sã ne cuprindã... Dar sã nu ne lãsãm coplesiti de el! Nu se poate spune cã infinitul mare este superior infinitului mic. Acest lucru este usor de înteles fie si numai dacã ne gândim cã, în universul fizic, miscarea si transformarea corpurilor ceresti gigantice nu e decât rezultatul unor fenomene la nivel atomic. Mãretia Soarelui e datoratã reactiilor de fuziune nuclearã s.a.m.d.  Mai mult, legile Ezoterismului ne spun clar: planurile mai înalte vibrational conditioneazã si controleazã pe cele mai grosiere. Cum s-ar spune, planul eteric are controlul planului fizic. Este deci invers decât mintea obisnuieste sã rationeze: cu cât esti infinit mai mic, cu atât ai o putere sporitã asupra infinitului mai mare! Ciudat, nu? Pe mãsura inteligentei divine...
Alt paradox: venind dintr-un plan vibratoriu mai înalt (cu dimensiuni minuscule) te poti dilata la dorintã pânã la dimensiunile planului inferior ca vibratie, dar posedând dimensiuni mai mari. De exemplu, o fiintã etericã, relativ minusculã în forma ei originalã, se poate extinde pânã la dimensiunile unui om, dacã vrea neapãrat sã se facã vizibilã (vezi exemplul de mai sus, cu "piatra sacrã" a indienilor americani). Cum reuseste asta? Îsi pãstreazã neschimbat tiparul, matricea legãturilor dintre atomii eterici, dar mãreste distanta dintre ei în mod proportional (ceea ce, în matematicã, se numeste "izomorfism").
În stiinta strãveche Yoga se vorbeste despre marile puteri supranaturale (siddhi) care sunt accesibile constiintei yoghinului avansat. Se spune cã acesta se poate face mare cât universul sau mic cât atomul. De fapt, este vorba despre Constiinta cãutãtorului spiritual, care poate merge chiar si mai în profunzimile creatiei, pânã la mini-dimensiunile astrale sau chiar cele micro-mentale (prin dedublãri astrale si mentale). Prin urmare, Constiinta în starea ei originalã, dumnezeiascã, are dimensiuni chiar mai mici decât atomii mentali, ea apartinând lumii spiritului pur. Constiinta umanã este de natura Spiritului, iar Spiritul este de natura lui Dumnezeu, infinit de mic, dar cu cea mai înaltã vibratie posibilã.
Am spus cã Dumnezeu ar fi cel mai mic punct imaginabil (mai degrabã in-imaginabil pentru mintea omului). Cum oare a creat El atunci infiniturile, mult mai mari decât El? Si mai ales cum le poate controla de la acel nivel sub-sub-sub-sub-infinitezimal? Acestea sunt întrebãri care ne "opresc mintea în loc". Minea obisnuitã nu poate opera cu infiniturile, îi este practic imposibil! Iatã de ce suntem datori cu un profund respect si admiratie în fata STÃPÂNULUI INFINITURILOR!
Mintea a inventat cuvântul "infinit" pentru a-si autodefini limitele cuprinderii sale. Numai Constiinta spiritualã poate experimenta direct "infinitul", pentru ea nefiind nimic de necuprins, fie mare, fie mic. (Vezi diferenta dintre minte si constiintã în articolul Modelul trinitar al psihicului.) Cu aceastã minte limitatã nu putem întelege inteligenta divinã, chiar apelând la toate computerele din lume. Doar fãcând mintea sã tacã am putea accede la o inteligentã superioarã (supra-mentalã) cu care sã întelegem Marele proiect cosmic si locul nostru în el. Dumnezeu poate fi înteles doar în liniste, în tãcerea gândurilor. (Despre supra-mintea astralã si cea mentalo-cauzalã puteti citi în cartea Modelul unificator al psihicului normal si paranormal.)
Notã: Totusi, cum am putea sã intuim ordinele de mãrime care descriu acest multivers?
Reluând afirmatia de mai sus, cã lumea etericã ar putea fi "mai extinsã" de 1012 (un bilion) de ori decât cea fizicã, sã abordãm chestiunea numeric. La acest raport, un sistem solar eteric, în miniaturã, similar cu al Soarelui nostru ar putea fi cuprins în orbita unui atom fizic! Calea Lactee etericã ar fi de mãrimea unui om fizic! Iar întregul univers eteric (dacã ar fi proportional cu cel fizic observabil) s-ar întinde de la Pãmânt la Soare. Vã dati seama cât s-ar mai putea extinde lumea etericã pânã sã umple Tot Spatiul...!
[Am folosit urmãtoarele date aproximative: Distanta de la Pãmânt la Soare = 1010 metri; Diametrul sistemului solar = 1013 metri; Diametrul galaxiei = 1021 metri; Diametrul universului cunoscut = 1030 metri]
Acum, între noi fie spus, în perceptia omului obisnuit, orasul în care el locuieste este "foarte mare", iar tara are o dimensiune "giganticã", dacã ar strãbate-o la pas. Ce depãseste aceastã limitã este pur si simplu ignorat...
Una dintre sutele de miliarde de galaxii
Foto 2: Una dintre sutele de miliarde de galaxii ale universului observabil

 

EXPLICAREA UNOR FENOMENE PARANORMALE

Motto: Ceea ce pare a fi paranormal în stiinta despre univers este cât se poate de natural în stiinta despre multivers.
Einstein a demonstrat cã masa este echivalentã cu energia, una putându-se transforma în cealaltã. Vibratia este proportionalã cu energia. Vibratie mai joasã înseamnã energie joasã, deci masã si dimensiuni mari. Particulele fizice sunt mentinute ca substantã masivã prin coborârea vibratiei/energiei eterice. Substanta fizicã este o energie "înghetatã".
Sunt uimitoare fenomenele de de-materializare, relatate în decursul timpului de diversi martori de pe tot întinsul globului (sau poate ati auzit de "Experimentul Philadelphia"!). Este poate cea mai clarã dovadã cã existã si alte dimensiuni ascunse privirii mioape a omului.
În figura de mai jos vom încerca explicarea fenomenului pe baza cunostintelor deja acumulate de cititori în paragrafele anterioare. Sã luãm exemplu unei molecule de apã, formate dintr-un atom de Oxigen (O) si doi atomi de Hidrogen (H, H). Aparitia moleculei si a atomilor componenti se datoreazã unei "matrici eterice", adicã unui tipar identic ca formã din dimensiunea etericã, invizibilã. La rândul sãu, aceastã matrice etericã este generatã de o "matrice astralã", de nivel si mai înalt.
Dematerializare, rematerializare
Fig. 2: Explicatia fenomenului dematerializãrii si rematerializãrii
Faza 1:
Forma fizicã apare datoritã unei "presiuni creatoare" (simbolizatã p=1) venitã din planurile divinitãtii, care face ca multiversul sã existe. Aceastã presiune obligã o parte dintre particulele eterice sã îsi încetineascã vibratia, transformând energia lor în masã fizicã. Fãrã aceastã presiune creatoare continuã, particulele fizice s-ar "evapora" instantaneu în planul eteric.
Faza 2:
Dacã dorim de-materializarea moleculei de apã, atunci nu avem decât sã micsorãm presiunea creatoare (simbol p=0,5) pânã la o valoare la care putem pãstra matricea etericã neschimbatã, izomorfã, dar fãrã a manifesta si particulele fizice aferente. Pentru un observator din lumea fizicã, obiectul a dispãrut din fata ochilor.
Faza 3:
Pentru a re-materializa obiectul dispãrut (fie în acelasi loc, fie în alt loc din spatiul fizic) nu avem decât sã readucem presiunea creatoare la valoarea nominalã (p=1), prescrisã de Marele Proiectant. În acest moment, se vor genera noi atomi fizici sub presiunea planului eteric, care vor reface în detaliu obiectul sau fiinta care dispãruse pentru moment, fãrã a-si pierde functionalitatea.

Observatii

   În timpul fazei 2, matricea etericã devine un obiect concret al lumii eterice, putându-se deplasa la dorintã în acest plan. Este explicatia fenomenului de teleportatie. Materializându-se la loc, el dispare privirii locuitorilor eterici, dar reapare în planul fizic. Datoritã vibratiei mai înalte din planul eteric, obiectele se pot deplasa în el mult mai repede comparativ cu cel fizic. Astfel, navele spatiale pot cãlãtori cu viteze superluminice translatându-se temporar în planul subtil si apoi revenind la punctul dorit.
   Multe tipuri de particule cuantice recent descoperite sunt extrem de instabile, creându-se si dispãrând fulgerator, spre uimirea savantilor, care încã nu înteleg rostul acestui du-te-vino. Practic, constatãm cã fenomenele fizice sunt tesute pe urzeala retelei eterice.
   Fizica actualã se preocupã tot mai intens de obtinerea energiei din "vid", adicã din eter. Vidul este plin de prana (eter), care ne asteaptã sã îi micsorãm vibratia pânã la nivelul la care putem colecta energia obtinutã si retransforma-o în alte forme de energie usor utilizabilã.
   Sunt oare electronii, protonii si neutronii stabili si eterni? Aceste particule se combinã în tot felul de atomi si molecule, realizeazã tot genul de reactii fizice si chimice, pãstrându-si atributele si structura. Dar aceasta doar pânã în momentul când au "nenorocul" de a ajunge în locuri stranii din univers precum pulsarii, quasarii, gãurile negre, acceleratorul de particule de la CERN s.a., unde sunt descompusi în particule eterice elementare si reamestecati într-o supã creatoare proaspãtã. Deci eternitate nu existã pentru particulele fizice.
   Se sustine astãzi cã gravitatia este un efect al curburii spatiului tridimensional într-o a patra dimensiune. Acum stim cã aceastã dimensiune enigmaticã existã, fiind cea etericã. Prin urmare, levitatia poate fi obtinutã controlând fenomenul gravitatiei din planul eteric care o genereazã.
   Întelepciunea anticã hindusã ne învatã cã Dumnezeu manifestã si sustine permanent Creatia prin vibratia primordialã AUM. Pentru ca aceastã intentie sã se manifeste, Brahman a creat Spatiul (unde sã se desfãsoare jocul) si Timpul (în care sã aibã loc transformãrile lumii). Pe baza modelului prezentat în acest capitol putem întelege cã, dacã Divinul ar suspenda pentru o clipã presiunea creatoare (p=0), atunci multiversul ar dispare instantaneu. De fapt, tot din bogata traditie hindusã aflãm cã este posibil ca asa sã se si întâmple! Conform unor tratate mistico-stiintifice, se pare cã Divinul emanã si resoarbe în fiecare clipã multiversul. Presiunea sa creatoare nu ar fi deci continuã, ci pulsatorie. Teoretic, acest lucru ar putea fi adevãrat, fiindcã la fiecare resorbtie a multiversului, el ar rãmâne fixat în memoria divinã în toate amãnuntele pânã la urmãtoarea emanatie creatoare, când îsi reia existenta din momentul anterior, fãrã ca fiintele multiversului sã constate aceastã "gaurã în timpul divin" prin care au trecut, prin care trec permanent. Deci multiversul ar fi generat de un fel de "lampã stroboscopicã", succesiunea clipelor de existentã realã fiind determinatã doar de fractiunile în care "se face luminã"... Cine poate sti, decât Dumnezeu!?
Rãzvan Petre
25 noiembrie 2009

ANEXE:

Intuitia fractalilor în mistica apuseanã.
Auguries of Innocence (fragment)
William Blake (1757-1827), poet, pictor
To see a world in a Grain of Sand
And a Heaven in  Wild Flower,
Hold Infinity in the palm of your hand
And Eternity in an hour.


De la microcosmos la marocosmos. PUTERILE LUI 10 (.pps)

ADDENDA:
Duratele macrocosmice, ca şi distanţele stelare, sunt foarte mari. Similar, timpul şi dimensiunile terestre sunt foarte mari faţă de lumile microscopice (unde fiinţele au vieţi foarte scurte). Iată cum, pe o cale deductivă, am aflat că există o proporţionalitate între spaţiu şi timp, un continuum spaţiu-timp, aşa cum a descoperit şi fizica relativistă. Cu cât frecvenţa fundamentală a unui plan de manifestare creşte, el aparţinând lumii subtile, cu atât dimensiunile spaţiale şi temporale sunt mai reduse faţă de cele terestre şi umane. Putem verifica acest lucru ştiind că, în vis, câteva secunde terestre sunt de ajuns pentru derularea unei întregi poveşti, la fel cum se întâmplă şi în alte experienţe paranormale.
Cine a spus că "nu există timp" s-a pripit! Există timp în toate lumile, dar el curge pe scale diferite, chiar incomensurabile. Fără timp, fiinţele n-ar putea evolua, căci timpul este suportul evoluţiei. A crede în ideea SciFi că momentul prezent este precum un cursor care poate fi mutat în viitor sau trecut este o credinţă eronată. Trecutul este deja arhivat, el neputând fi schimbat, ci doar studiat. Viitorul poate fi prognozat (cu o anumită precizie) pe baza unui raţionament "superluminic". Fiinţele din lumea astrală gândesc cu viteze foarte mari pentru noi, ceea ce este natural în acea lume subtilă. Puterea de previziune a spiritelor provine din foarte rapida analiză (aparent instantanee) a unei mari cantităţi de date care acoperă toate evenimentele corelate între ele. Ar fi echivalentă cu prelucrarea de un computer a miliarde de TeraBytes pe secundă, o performanţă încă neegalată. Cu cât prognoza este făcută pe un termen mai scurt, cu atât ea este mai exactă, fiindcă există o şansă mai mică de a interveni factori perturbatori.











Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti